Pages

Apr 12, 2010

Ilf si Petrov - La un pas de moarte

"- I-am dus un pahar cu ceai, parcă nici nu îl vede. Scrie tot timpul, mâzgâlește hârtii...
- Auzi Peseaghin? Pare să fie un exemplar periculos.
- Ce-ar fi să ne întoarcem?
- Nu fii laș!"


Ilf și Petrov au fost probabil cei mai mari umoriști ruși din perioada comunistă, tot ce scriau ei făcea haz de comunism și de noua ordine socială; îți trebuie geniu să faci haz de comunism în moduri atât de inventive încât să treci de cenzura comunistă iar ei reușeau asta pentru că în scrierile lor se legau mereu de oameni ciudați, nu spuneau nimic despre sistemul în sine, dar cumva toți oamenii aceia absurzi erau angrenați în marea mașinărie comunistă care genera tot haosul prezent în viețile lor mici.

În piesa de față, dramatizare după o schiță, doi juni reporteri de la revista Neurologul amator se duc să viziteze un nou spital de nebuni pentru un reportaj dar nimeresc din greșeală la o întreprindere oarecare. Cum nimeni nu se obosește să le spună unde sunt, toată lumea e prea ocupată, cei doi reporteri vizitează instituția cu inima cât un purice și văd peste tot semne de nebunie. Ei trec înspăimântați printre nebunii lăsați liberi care țipă, bârfesc, dorm, cântă și iar țipă. Nimeni nu le răspunde la întrebări, nimeni nu îi ghidează. Concluzia lor? E un sistem nou de tratament bazat pe încrederea în bolnavi și eliberarea lor din cămășile de forță.

Ajunși la redacție, după ce au dat articolul la publicat, află cu oroare ca spitalul de nebuni vizitat de ei era o instituție sovietică oarecare dar e prea târziu să mai repare ceva. Articolul lor are un succes real și nimeni nu află de eroarea lor până la urmă.

Piesa este de un umor nebun datorită dialogurilor savuroase și mai ales a înterpreților, o distribuție excepțională chiar și în rolurile cele mai mici.
Durata: 30 minute
Distribuție: Ștefan Mihăilescu Brăila, Marin Moraru, Florin Vasiliu, George Groner, Doina Șerban, Marius Pepino, Toma Caragiu, Dem Rădulescu, Dumitru Furdui, Mihai Stoenescu, Carol Cron
Regie: Mihai Pascal

No comments:

Post a Comment