Pages

Apr 27, 2010

Masură pentru masură de William Shakespeare

"- Mai e deci o scăpare!
- Da, firește, scăparea ta cu cinstea se plătește! Să fi cerut doar viața mea, frate, cu drag i-aș fi jertfit-o pentru tine... Deci pregătește-te de moarte, e mai bine."


Este o piesă de cameră - dacă se poate spune așa - cu o singură acțiune liniară, o singură poveste, fără nevoia de decoruri fastuoase, dar tocmai simplitatea și unicitatea intrigii fac din ea o piesă foarte intensă. Shakespeare era maestrul intrigilor paralele care se ramifică și se unesc sofisticat dar aici arată câte se pot face cu o singură poveste din câteva personaje. O poveste adâncă despre natura umană, despre moraliștii acestei lumi care lovesc cu sete în păcătoșii care îndrăznesc să facă ceva ce primii doar visează pe ascuns.

Ducele Vienei trebuie să plece din oraș cu treburi urgente, pe cine va lăsa judecător și legislator suprem în absența sa? Pe Angelo, cel mai bun prieten al său, un om de o moralitate ireproșabilă, un drept neprihănit, singurul om în care ducele are încredere ca în sine însuși. Dar Angelo nu a mai cunoscut puterea și primul lui act este unul de cruzime: el ordonă ca toți oamenii care au copii din flori să fie condamnați la moarte. Legea exista, nu a inventat-o el, dar nimeni nu o mai aplicase până atunci. Prima victimă este aleasă întâmplător, un oarecare Claudio care va servi de exemplu. Dar Claudio are o soră frumoasă și cinstită care se duce la Angelo să îl roage pentru viața fratelui ei iar Angelo, neprihănitul, îi cere fetei la schimb cinstea ei: o noapte cu el și fratele ei va trăi. Angelo este gata să săvârșească singur păcatul pentru care îi condamnă pe alții la moarte. Cine s-ar fi așteptat?

Angelo nu este un ipocrit în genul lui Tartuffe, el nu folosește masca virtuții pentru a obține foloase materiale, nu, el chiar crede în dreptate și puritate, dar este orbit de propria neprihănire. Tocmai curățenia lui îl face neîndurător și orb, tocmai din cauză că era atât de îndârjit moral Angelo nu observă cum cade singur în viciu și minciună.




Durata: 81 minute
Distribuţie: Victor Rebengiuc, Ion Caramitru, Silviu Stănculescu, Mirela Gorea, Mariana Buruiană, Magdalena Cernat, Răzvan Vasilescu, Mircea Anghelescu, Marcel Iureş, Valentin Teodosiu, Nicolae Urs, Ştefan hagimă, Aurelian Napu, Tudor Heica, Dana Cosma, Crânguţa Mnea, Gheorghe Pufulete, Constantin Botez
Regie: Silviu Jicman

No comments:

Post a Comment