Pages

May 21, 2010

A cui e viața asta în definitiv? de Brian Clark

 "- Ai să depășești sentimenul ăsta.
- Asta nu schimbă valabilitatea hotărârii mele de acum(...) dacă ar fi după doctori, ar trebui să devin letargic; să fiu fericit când vine o soră să îmi schimbe plosca sau să mă întoarcă pe o parte... astea vor fi cele mai interesante momente dintr-o zi.(...) Eu nu vreau să fiu fericit prin faptul că voi deveni o secțiune dintr-o mașinărie complexa iar dumneata moralmente trebuie să accepți hotărârea mea."

Un sculptor este rănit într-un accident și rămâne paralizat pe viață, nu-și poate mișca nimic mai jos de gât. Imobilizat pe un pat de spital, cel care înainte fusese un artist creator, independent și plin de viață, se vede ajuns la mila celorlalți, dependent în totalitate de medici, asistente, prieteni. Tot ceea ce îi dăduse sens vieții și identitate îi este luat brusc, definitiv. Atunci acest om decide că vrea să moară demn. Restul piesei este lupta între el și oamenii care nu vor să îl lase să moară. Toți știu mai bine decât el, toți vor să îl ajute să trăiască dar la final el nu este pentru ei decât un vehicol prin care ei își pot arăta bunătatea și mila și ce mai au ei. El va exista doar pentru ca niște oameni miloși să își demonstreze lor înșiși ce minunați sunt pentru că îl ajută. Dar el nu vrea asta: cu demnitatea și independența de gândire specifică unui artist el vrea să fie lăsat să moară; dacă nu vor să îl ajute să se sinucidă, măcar să îl lase în pace cu îngrijirile lor.

Este spectacolul luptei unui om paralizat și fără putere care nu are decât ascuțimea minții lui în ajutor împotriva tuturor făcătorilor de bine care știu totul mai bine decât el. Toți știu ce o să vrea el în viitor, au mai văzut cazuri, știu că se va resemna, așa că ei nu îl pot lăsa să moară acum, cât șocul accidentului este proaspăt. Și el acceptă că s-ar putea resemna și tocmai de aceea vrea să fie euthanasiat acum, cât încă mai are demnitate, cât încă mai este el însuși. Iar toți bigoții și miloșii vor trebui să accepte că dacă un om poate decide cum să își trăiască viața pentru că doar el știe ce îl face fericit, atunci el poate decide și când să și-o curme dacă această fericire devine imposibilă. O concluzie pe care ei nu vor să o accepte dar pe care un om neputincios îi va sili să o adopte în cele din urmă.


Durata: 74 minute
Distribuție: Adrian Pintea, Victor Rebengiuc, Geore Constantin, Irina Mazanitis, Constantin Dinulescu, Simona Bondoc, Alfred Demetriu, Iarina Demian, Gheorghe Cozorici, Silviu Stănculescu, Ana Ciontea, Matei Gheorghiu
Regie: Cristian Munteanu

No comments:

Post a Comment