May 26, 2013
Richard al II-lea de Wiliam Shakespeare (1956)
"- Când vei citi numele meu pe-acest răvaș, nu te încrede, căci nu-i totuna inima cu iscălitura..
- Când iscăliși era totuna! Uită-ți milostenia, să nu hrănești la sânul tău un șarpe."
O piesă despre un personaj istoric real, dar nu o dramă istorică, ci teatru de idei zugrăvit în stilul marilor tragedii shakespeariene cu regi imaginari. Drama puterii și a renunțării, un rege care are totul și este nevoit să abdice - un moment ciudat pentru o lungă monarhie, dar o mină de aur pentru un dramaturg de talia lui Shakespeare care a știut să stoarcă din acest personaj istoric tot ce se putea lua pentru o piesă genială.
99 minute
regia Constantin Moruzan
May 3, 2013
O făclie de Paști de I. L. Caragiale
"Este evident. De aceea, criminalul propriu-zis, luat ca tip, are brațele peste măsură lungi și picioarele prea scurte, fruntea îngustă și turtită, occiputul tare dezvoltat; chipul lui de o caracteristică asprime și bestialitate, bătătoare la ochii deprinși; e un rudiment de om: e, cum am zice, fiara, care de-abia de curând a reușit să stea numai pe labele dinapoi și să-și ridice capul în sus, spre cer, cătră lumină!"
Leiba Zibal,un hangiu evreu într-o vreme când antisemitismul era ceva comun, exprimat pe față, alunecă în nebunie tot așteptând să fie linșat, în timp ce violența verbală crește valuri-valuri în jurul său. Dar este această violență reală sau amplificată de sensibilitatea excesivă a hangiului?
Ascultați piesa aici
Distribuție: Florin Zamfirescu, Coca Bloos, Ion Chelaru, Radu Panamarenco, Mircea Constantinescu, Petre Lupu, Tudor Heica
Regie: Leonard Popovici
Subscribe to:
Posts (Atom)