"- Și-acum să ne unim în hagialâc. La pas ori pe cai?
- Nici una nici alta: în caleașca de vise. Pas de porniți!"
Roman sofisticat și rafinat scris parcă printr-o perdea de fum, Craii de curtea veche ne spune povestea a trei oameni nobili înoțiți de un bufon ce colindă mahalalele Bucureștilor și se scufundă în mizerie și oroare dar, exact în același timp, călătoresc prin vise și umblă după idealuri purtând cu ei mereu spectrul melancoliei.
Ce caută niște oameni nobili și esteți rafinați prin mahalale? De ce niște oameni înzestrați cu inteligență și educație aleasă își pierd timpul prin mocirle? Acesta e un paradox care se deschide în fața noastră brusc când unul din cei trei crai găsește într-o mahala exact ceea ce căuta inconștient: cea mai de preț perlă, o tânără fată ce arată identic cu logodnica sa moartă mai demult. Un crin crescut în noroi care își aștepta salvatorul. Dar poți iubi un om doar pentru că este identic cu un altul? Pantazi nu știe răspunsul dar nici nu vrea să înfrunte întrebarea.
Durata: 194 minute Distributie: Ion Caramitru, Adrian Pintea, Dan Condurache, Constantin Codrescu, Gabriela Popescu, Radu Panamarenco, Coca Bloos, Mihai Dinvale, Candid Stoica, Tatiana Iekel, Alfred Demetriu, Liviu Craciun, Constantin Dinulescu, Irina Movila, Elena Nica Dumitrescu, Ion Pavlescu, Marina Velecescu, Mircea Constantinescu, Traian Stanescu, Irina Mazanitis, Sanda Toma, Dorina Lazar, Jeanine Stavarache. Regie: Cristian Munteanu
"Adevarul nu insultă, ci servește dușuri reci prostiei calde"
Patima roșie a fost un experiment literar care i-a adus glorie autorului său la premieră; este vorba de o tragedie modernă în care personajul principal este o femeie de la 1916, Tofana, puternică și independentă, dar marcată adânc de moștenirea sa genetică. (Genetica este noua sursă de tragic în literatura secolului XX spunea un critic)
Deși revoluționară la vremea ei, piesa este foarte stângaci scrisă și gândită, caracterele sunt schematice, aproape lipsite de viață pentru că ideile din spatele lor sunt mai puternice decât personajele și autorul a preferat să sacrifice veridicul pentru idee sau panseu.
Avem două cupluri în piesă care se înșeală unul pe altul formând un straniu pătrat al relațiilor în care nimeni nu este iubit de cel pe care îl iubește. Tofana este singura din acest pătrat care este dispusă să ucidă pentru a-l obține pe cel drag și, dacă el nu îi răspunde la sentimente, să îl ucidă chiar pe el pentru ca nimeni altcineva să nu îl aibă. Un personaj puternic, asemănător în multe privințe cu Domnișoara Nastasia, Tofana este femeie curajoasă dar a cărei putere vine din ghinionul genetic de a fi nepoata unui criminal.
Durata: 98 minute Distributie: Fory Etterley, Olga Tudorache, Constantin Barbulescu, Radu Beligan, Tina Ionescu Regie: Paul Stratilat
Durata: 90 minute Distributie: George Constantin, Maia Morgenstern, Dana Dogaru, Dan Condurache, Adrian Pintea Regie: Dan Puican
"- Penelopa, de câte ori să-ți spun, nu te mai arăta în fața Evantiei așa interesată de ce o să facă Nicola cu banii lui. Fii și tu mai diplomată! Pentru nimic în lume n-aș vrea ca Nicola să-și închipuie că l-am găzduit cu cine știe ce planuri.
- Tu bleg ai fost de când te știu și m-aș fi mirat să te schimbi peste noapte. Treaba ta, tu fă cum te taie capul, lasă-i pe alții să se îmbgățească pe spinarea lui frate-tu, dar să nu vii pe urmă la mine să te plângi!"
Un orășel mic de pe la 1900 este zguduit de un eveniment important: un fost fiu al orașului plecat de 20 de ani în America, se întoarce în oraș. Și, cum în mintea tuturor America înseamnă neapărat îmbogățire rapidă și ușoară, toți gândesc că omul e putred de bogat și-i pregătesc o primire triumfală. Americanul vine și cu o fiică mulatră pe care localitaea o primește cu prefăcută înduioșare, pornirea naturală a românului de a respinge tot ce nu seamănă cu el este sufocată în fașă de ideea că fata e totuși milionară, ce dacă e mai neagră așa? Pentru bani îi iertăm și culoarea pielii.
Pe american încep să se certe sora și cu fratele lui, care să îl găzduiască, care să îl hrănească, toți în oraș îl lingușesc și îl întreabă stăruitor în ce o să își investească banii. Plecat singur acum 20 de ani, el se trezește acum adorat de un orășel întreg - ceea ce este cel puțin jenant mai ales că el își dă bine seama de cauza acestei admirații subite. Când oamenii află că americanul era totuși sărac, furia localnicilor se va revărsa asupra Evantiei, dacă înainte îi iertaseră culoarea pielii, acum nimic nu o mai protejează de furia lor justițiară.
Durata: 162 minute Distribuție: Valeria Seciu, Mircea Albulescu, Costel Constantin, Gina Patrichi, Ruxandra Sireteanu, Emil Hossu, Alfred Demetriu, Boris Ciornei, Radu Panamarenco, Mia Macri, Mihai Fotino, Gheorghe Novac, Constantin Botez, Regie: Dan Puican
"Mai întâi am anunțat-o pe Mavra cine sunt eu. Când a auzit ca în fața ei stă regele Spaniei, mai întâi a pocnit din palme aproape să moară de spaimă. E o proastă. Ea nu-l văzuse niciodată pe regele Spaniei. Eu m-am străduit totuși să o liniștesc și am căutat să o conving în cuvinte blajine de bunăvoința mea spunându-i că nu mă supăr deloc că uneori îmi curăța rău cizmele. Așa-s oamenii de rând, nu le poți vorbi despre lucruri înalte."
Jurnalul unui nebun este o nuvelă de Gogol care, datorită structurii sale monologice, a fost montată adeseori ca piesă de sine stătătoare de mai mulți regizori; are tot ceea ce îi trebuie unui monolog pentru a captiva auditoriul, schimbări de situație, dialoguri imaginare și, cel mai important, un narator care înnebunește sub ochii noștri.
Noi nu putem ști ce se întâmplă decât din relatarea acestui om care stă în fața noastră, el ne povestește totul dar tot el își pierde vizibil facultățile mentale și povestea lui devine tot mai haotică dar, pentru că nu avem altă sursă mai credibilă de informație, îl urmărim în continuare pe el și încercăm să găsim o logică în nebunia lui, o ordine în haos. Care haos de fapt nu există pentru că oamenii nu înnebunesc brusc în toate modurile posibile, ci își pierd doar una din direcțiile minții, celelalte rămânând la fel. O lecție de logică în nebunie ne oferă Gogol aici împreună cu actorul Răzvan Ionescu care face un tur de forță interpretând acest rol, ținându-ne paralizați timp de o oră cu poveștile și mai ales cu visurile sale.
Durata: 67 minute Distribuție: Răzvan Ionescu Regie: Felix Alexa
"- Dar ce trebuie să credem noi?
- Că n-am mințit ca să trăiesc.
- Dar pentru ce atunci?
- Ca să mor. Atât.(...) Toți vrem să ne acoperim cu haine decente. Am vrut să îmi fac pentru moarte măcar o rochie frumoasă. N-am putut avea în toată viața mea o rochie care să facă față, care să nu fi fost sfâșâiată de atâția câini, de toți câinii care mi-au sărit mereu în spinare, de toate mizeriile...."
Teatrul lui Pirandello este teatru și metateatru în același text, piesă dar și meditație despre piesă sau despre scriitor. O combinație ciudată și caracteristică lui dar care totuși fascinează spectatorul - de ce? Pentru că în miezul pieselor lui Pirandello stă mereu o poveste umană și simplă, mereu sunt oameni acolo, oameni vii cu reacții firești care suferă și sunt zdrobiți. Și suferința lor trece dincolo de discuțiile teoretice despre rolul ficțiunii și rămâne țintuită în mintea spectatorului.
Să-i îmbrăcăm pe cei goi este un titlu de o ironie abisală cu țintă spre acea pornire atât de umană dar și respingătoare de a ajuta oamenii în nevoie dar exact în același timp și de a-i judeca și disprețui pentru că au ajuns la mila asta. În schimbul hainelor, mâncării, compasiunii noastre, cei miluiți trebuie să plătească înmiit mai mult cu umilința vieții lor expuse ca pe tavă în public.
Ersilia este o tânără fată care nu vrea decât să moară și, înainte de sinucidere, scrie un bilețel cum că se sinucide pentru că a fost părăsită de logodnic. Motivele ei reale sunt mult mai groaznice dar ele nu pot fi scrise pe un bilețel și apoi ea se gândește că cine va suferi dacă o să mintă și ea puțin? Va muri cel puțin cu o poveste frumoasă în urmă, oamenii vor vedea ceva romantic în sinuciderea ei, măcar în moarte să aibă și ea demnitate. Dar Ersilia e salvată și toți se reped ca niște vulturi asupra poveștii ei inventate de iubire. Toți vor să o salveze, să o facă fericită, să îi readucă logodnicul, mila lor o sufocă. Și tot ei se întorc împotriva ei cu furie când află că povestea ei nu era adevărată. Compasiunea le-a fost smulsă, fata trebuie să plătească pentru asta! Și Ersilia va plăti. Și pentru asta și pentru păcatul anterior, va plăti totul cu asupră de măsură și se va ridica deasupra tuturor cu demnitate.
Durata: 66 minute Distribuție: Rodica Tapalagă, Toma Caragiu, Victor Rebengiuc, Vali Voiculescu-Pepino, Paul Avram, Aurel Cioranu. Regie: Elena Negreanu
"- Tu citesti vreodata?
- Nu, tiparul e prea marunt si apoi daca e ceva nou, toata ziua nu auzi vorbindu-se decat despre asta, asa ca...
- Dar ce faci tu tot timpul? Stai ca o placinta...
- Asa e, bravo Andrei, ca o placinta imbracata in halat.
- Trebuie sa iesi din toropeala asta!
- La ce bun?"
Oblomov este un om lenes si bun cu accentul mai ales pe bunatate. Cat e ziulica de lunga el zace pe o canapea imbracat intr-un halat vechi, doarme, viseaza si mananca ingrijit de un batran servitor care inca il mai trateaza ca pe un copil. Oblomov nu este bogat dar ii lipseste acea dorinta fundamentala pe care se pare ca o au toti ceilalti: vointa de a lupta pentru o viata mai buna. Oblomov este perfect multumit cu viata lui de pana acum, nu vrea sa se schimbe nimic, nu are ambitii, idealuri sau vanitate, nici o pata nu intuneca serenitatea lui multumita. Este un copil mare ce nu ar face rau nici unei muste si tocmai pentru ca nu vrea sa raneasca pe nimeni el prefera inactiunea, alegerea lui este una constienta desi poate este si o scuza pentru caracterul lui molatic si impaciuitor.
Acest om absurd si minunat are un singur prieten, Stoltz, exact opusul sau, un om activ si ambitios care este adus la disperare de caracterul lui Oblomov si se tot chinuie sa il impinga de la spate ca sa realizeze si el ceva. Impulsul spre actiune va veni dinspre alta parte insa, Oblomov se indragosteste si pentru fiinta iubita va deveni un alt om, unul activ si harnic si plin de idealuri nobile. Dar in adancul sufletului sau vechiul Oblomov inca mai pandeste....
Durata: 94 minute distribuţie: Virgil Ogăşanu, Alexandrina Halic, Mircea Albulescu, Dana Dogaru, Florin Zamfirescu, Mitică Popescu, Simona Bondoc, Matei Gheorghiu, Rodica Sanda Ţuţuianu, Sybila Oarcea Regia artistică : Olimpia Arghir Înregistrare din 1987
"- Dar eu n-am încălcat nici o lege.
- Asta o să o hotărască tribunalul.
- Eu sunt nevinovat.
- Toți vinovații spun asta dar, mă rog, nu e treaba mea.
- Nu e treaba ta? Atunci ce vrei de la mine?
- Am datoria să identific persoana și să îi notific arestarea pentru că din acest moment, ai priceput, nu? ești arestat.
- E absurd, este complet absurd!"
Joseph K. este arestat într-o zi de doi oameni care îi intră în cameră. Arestul este unul ciudat pentru că el nu este ridicat de la domiciliu, ci lăsat în voia lui, arestat în libertate cum ar veni dar libertatea lui nu mai e aceeași pentru că acum planează deasupra lui spectrul vinovăției. Nu știe de ce anume e acuzat, nu i se spune, este tratat cu o supremă indiferență de o mașină abstractă și birocratică care a înghițit un dosar: dosarul lui. Timpul trece si Joseph K. devine tot mai neliniștit, abia așteaptă procesul în care va putea dovedi că e nevinovat dar la proces află că este vinovat din oficiu, pur și simplu pentru că există. A fost ales aleator pentru ca mașinăria justiției să aibă ce procesa, nu e decât un reprezentant al maselor de vinovați care pot fi judecați oricând pentru orice vină.
Dramatizare fidelă după celebrul roman al lui Kafka, piesa aceasta ne pune în fața unor întrebări chinuitoare: ce suntem noi pentru stat? avem vreo putere în fața birocrației? ce putem face cu umanitatea noastră atunci când suntem simpli cetățeni înregimentați într-un sistem pe care nu îl putem controla? cum putem rămâne oameni până la capăt chiar și atunci când suntem striviți?
Durata: 82 minute Distributie: Adrian Pintea, George Constantin, Dana Dogaru, Gheorghe Cozorici, Diana Gheorghian Regia artistica: Cristian Munteanu
Înregistrare din 1992
"S-a omorât tânărul sirian, cel ce-mi era prieten! N-am proorocit eu oare că se va întâmpla o nenorocire? Știam eu că luna căuta moartea cuiva dar nu știam că pe el îl căuta. De ce nu l-am ascuns de lună? Daca l-aș fi ascuns intr-o peștera nu l-ar fi văzut."
O piesă ca un văl greu de aur presărat cu pietre prețioase, așa este Salomeea presărată cu diamantele metaforelor și hiperbolelor, o piesă grea ca de catifea, sofisticată și simplă în același timp. Piesa prezintă momentul tăierii capului lui Ioan Botezătorul și cum s-a ajuns la el. Dacă istoria o face vinovată pe Irodiada și o prezintă pe Salomeea drept un simplu pion al mamei sale, Oscar Wilde vine cu o ipoteză de poet perfect plauzibilă literar: Salomeea s-a îndrăgostit de Ioan Botezătorul și i-a cerut un sărut. Omul îndârjit de predici și viziuni a refuzat-o dar prințesa nu era obișnuită cu refuzul așa că și-a luat sărutul dorit chiar dacă de pe buzele unui mort.
Durata: 75 minute Regia artistică: Titel Constantinescu Distribuţie: Valeria Seciu, Adela Mărculescu, George Constantin, Dan Condurache, Mihai Bisericanu, Răzvan Ionescu, Ion Pavlescu, Theodor Danetti, Ion Siminie, Ion Punea, Radu Duda, Petre Dinuliu, Gheorghe Pufulete, Nicolae Crişu. Redactor Mircea Popescu Înregistrare din 1992
"- Parca am urmări să atragem pe cineva în cursă.
- Orice fată drăguță e o cursă; bărbații știu bine asta și nu le displace."
Laura e o fată timidă și retrasă care nu vrea nimic de la viață, nu are nici o ambiție de fericire, vrea doar să se joace cu mica ei menajerie de sticlă și cu plăcile de patefon și să stea tot timpul în casă. Lumea exterioară o sperie, America zgomotoasă și extravertită a oamenilor luptători și ambițioși nu este un loc pentru Laura. Sensibilă și delicată, ea nu cere absolut nimic de la ceilalți - simte pur și simplu că nu are nici un drept să ceară ceva.
Tom, fratele ei, este un tânăr poet deja cinic care este nevoit să lucreze într-o fabrică de pantofi ca să își întrețină mama și sora - dar visele lui merg mult mai departe, vrea să plece, să colinde lumea, se simte încarcerat de orașul lui, de țara lui. Tatăl lui și al Laurei a fugit într-o zi de acasă fără nici o explicație și a lăsat totul pe umerii lui. Și deși îl disprețuiește pentru ce a făcut, Tom simte nevoia să facă exact același lucru, să o șteargă pe neobservate până nu înnebunește.
Mama celor doi, Amanda, este un personaj incredibil de bine scris: este o mamă tipică ce trăiește numai pentru copiii ei, îi bate la cap, îi dădăcește, le repetă aceleași sfaturi zilnic, se frământă pentru ei și, în același timp, nu îi înțelege deloc. Nu are habar cine sunt copiii ei și ce vor ei de la viață, îi judecă neîncetat, îi ceartă. Amanda parcă trăiește în altă lume pentru că ea nici nu înțelege cum gândesc ceilalți, contemporanii ei. De pildă nu poate înțelege de ce nu se ivesc pretendenți pentru fiica ei infirmă și timidă. De ce nu ar vrea cineva să se însoare cu Laura?
Dintre aceștia trei Laura este cel mai important personaj - ei îi dedică piesa T. Williams care scria mereu despre oameni ridicol de sensibili și neadaptați dar frumoși în ciudățenia lor de neînțeles pentru ceilalți, frumoși ca niște fluturi cu aripile prea mari ca să mai poată zbura cu ele.
Ce se va întâmpla cu Laura, fata șchioapă și timidă, după ce mama ei va muri? Ce va face Laura singură, din ce va trăi? Nu știm și nu vom afla niciodată. Tom fuge de acasă și se înrolează în marina comercială apoi refuză să o mai caute, nu vrea să afle cum va muri lent sora lui fără nici un ajutor. E o lașitate din autoapărare. Oamenii ciudați ca Laura nu găsesc mereu pe cineva care să îi sprijine și să îi înțeleagă iar fără un astfel de sprijin ei nu au cum supraviețui.
Durata: 86 minute Distribuție: Ileana Predescu, Valeria Seciu, Emil Hossu, Virgil Ogășanu Regie: Constantin Dinischiotu
"Cineva mi-a spus odată că Turgheniev se apropie de femeie ca de un sanctuar. Dar femeilor nu le place să fie tratate ca nişte sanctuare, cu genuflexiuni şi cădelniţări, chiar când tămâia e de cea mai bună calitate. Nu suntem sanctuare!"
Pe la anii 1890, la o moșie liniștită, se petrecea drama unui intelectual care la 40 de ani se îndrăgostește de fosta lui elevă, Adela. Ajuns la 40 de ani, Emil Codrescu se consideră bătrân, diferența de vârstă între el și Adela i se pare monstruoasă, pretențiile pe care le-ar putea avea la mâna ei i se par de neînchipuit. Hrănit cu lecturi din filosofii antici și Schopenhauer, cu un trecut amoros banal și lipsit de idealisme, Emil Codrescu este pregătit pentru un eșec și nu îndrăznește să spere că Adela s-ar putea gândi măcar la el în felul acela. S-ar putea spune că toată pregătirea sa intelectuală îi stă în spate ca un gheb enorm care îl strivește și îl împiedică să vadă adevărul mai simplu că Adela îl place și că poate chiar îi oferă o șansă la inima ei.
Medic fiind, Emil Codrescu își examinează sentimentele pentru Adela ca pe un soi ciudat de boală, își notează simptomele în jurnal și se studiază curios să vadă cum îl schimbă iubirea. Romanul de sfârșit de secol este plin de gânduri subtile și reflecții neașteptate despre natura iubirii dar ceea ce îl face remarcabil este discreția și demnitatea introspecției. Emil Codrescu respectă nesfârșit subiectul afecțiunii sale, din modul cum o descrie vedem cum priveau femeia oamenii de la sfârșitul secolului 19. Poate că acolo era mai multă pasiune decât lasă să se vadă rândurile jurnalului dar intelectualul știa să își pună surdină pasiunii sale pe care nu voia să o accepte în totalitatea sa nici măcar față de sine însuși. Obișnuiți cu poveștile de iubire pasionale și tragice, învățăm odată cu Adela că și iubirea unui intelectual poate fi interesantă, că gestul teatral nu este neapărat semnul pasiunii autentice, că poate exista sfâșâiere și în singurătate.
O montare excelentă a radiodifuziunii române cu Ștefan Iordache în rolul introvertitului Emil Codrescu și cu Violeta Andrei cu vocea ei învăluitoare și atât de feminină în rolul misterioasei Adela.
Durata: 68 minute Distribuție: Ștefan Iordache, Violeta Andrei, Simona Bondoc, Constantin Dinulescu, Catița Ispas, Violeta Berbiuc, Alexandrina Halic, Marina Maican, Carmen Ionescu, Sorin Gheorghiu, Sergiu Demetriad, Boris Petroff Regie: Cristian Munteanu
"Oh! pădure tânără!... Unde sunt moşii voştri? Presăraţi... la Orbic, la Chilia, la Baia, la Lipnic, la Soci, pe Teleajen, la Racova, la Războieni... Unde sunt părinţii voştri? La Cetatea-Albă, la Cătlăbugi, la Scheia, la Cosmin, la Lenţeşti... Unde sunt... bătrânul Manuil şi Goian, şi Ştibor, şi Cânde, şi Dobrul, şi Juga, şi Gangur, şi Gotcă, şi Mihai Spătarul, şi Ilea Huru comisul, şi Dajbog pârcălabul, şi Oană, şi Gherman, şi fiara paloşului... Boldur?... Pământ!... Şi pe oasele lor s-a aşezat şi stă tot pământul Moldovei ca pe umerii unor uriaşi!"
Nu întotdeauna scriitorii sunt de vină dacă operele lor sunt prost înțelese. Cazul lui Delavrancea este emblematic: piesa aceasta celebrissimă a fost luată și băgată în mașina de propagandă națională, tocată mărunt și s-a stors din ea cât patriotism s-a putut, cât nu era acolo. Oamenii se uitau la Apus de soare ca la o pagină de istorie reală, îl admirau pe Ștefan ca pe un super-erou cu aceeași admirație ca a personajelor din piesă, luau un personaj literar drept referință pentru cel istoric. În anii de când s-a scris piesa, figura lui Ștefan a crescut exponențial, a fost folosit în comunism pentru propagandă naționalistă, apoi după revoluție a devenit cel mai mare român și totul a culminat apoteotic cu canonizarea personajului. Delavrancea nu știa că românii învață istorie din literatură, că sunt mari consumatori de istorii romanțate și prferă o poveste fictivă adevărului istoric. De aceea nu Delavrancea terbuie învinovățit pentru cultul acesta deșănțat acordat unui personaj istoric atât de puțin cunoscut.
Le propun ascultătorilor un experiment: nu ascultați piesa aceasta ca și cum este vorba de un personaj real, ascultați-o ca și cum Ștefan este un împărat de poveste, un împărat din Harap-Alb, împăratul Verde sau un văr al lui, și abia atunci veți putea aprecia piesa la valoarea ei literară, curățată de orice ideologie. Delavrancea avea o vâna shakesperiană foarte puternică în modul cum își construia personajele și mai ales discursul lor. Apoi se vede ca Delavrancea era om de teatru și gândea piesele ca un regizor, adică nu scria replici lungi în fraze articulate, pentru că nu așa se vorbește în lumea reală: oamenii vorbesc fără verbe, cu interjecții, cu fraze tăiate la jumătate - iar o piesă scrisă în stilul acesta ajută mult un actor în interpretare. Apus de soare este o piesă bine scrisă cu personaje puternice și replici ingenioase care trebuie scoasă de sub monopolul ideologiei și apreciată pur și simplu ca bucată literară.
Durata: 95 minute Distribuţie: George Calboreanu, Mircea Anghelescu, Ion Manta, Aurel Athanasiu, Sorin Gabor, Dan Nasta, Nicu Dimitriu, Aurel Ghiţescu, G. Ionescu Gion, George Carabin, Fory Etterle, Clody Berthola Regia artistică: Constantin Moruzan
Durata: 85 minute
Distribuție: Gheorghe Cozorici, Adela Mărculescu, Mariana Buruiană, Mircea Albulescu, George Constantin, Corado Negreanu, Ion Punea, Ion Henter, Ion Siminie, Daniel Tomescu, Răzvan Ionescu, Mihai Fotino, Ica Matache, Ruxandra Sireteanu Regie: Dan Puican
"- E vulgar.
- Da, cred că da.
- Nu poți să fi uitat atât de mult felul în care am fost noi crescute, Stella, încât să crezi că ar putea avea o cât de mică parte de gentleman în firea lui. Nici o părticică, nici una. Sau dacă ar fi măcar mediocru sau simplu. Dar nu, este de-a dreptul ceva animalic în el. (...) Acționeaza ca un animal și are apucături de animal în el: așa mănâncă, așa vorbește. Este în el ceva sub-uman, ceva care n-a ajuns încă la stadiul de umanitate.(...) Poate că e multă vreme de când am fost făcuți pe lume dar, Stella, surioară, de atunci și până acum am mers puțin înainte. Lucruri ca arta, poezia și muzica, lucruri care au adus o lumină nouă au apărut de atunci pe lume, în unii oameni au răsărit muguri ai unor simțiri delicate; pe astea trebuie să le facem să crească, să ne agățăm de ele și să le purtăm ca pe un steag în marșul ăsta întunecat spre necunoscut, să ne apropiem de ele. Nu, să nu dăm îndărăt spre bestii."
Un tramvai numit dorință este o piesă atroce care descrie ultimul stagiu al suferinței unei femei sfâșâiată de lumea în care trăiește. Agonia lui Blanche Dubois, o femeie prea sensibilă și cu idealuri prea înalte pentru lumea în care trăiește, o femeie extrem de vulnerabilă care caută iubire și nu întâlnește decât dispreț. E o grozăvie de piesă, ca o ardere pe rug simbolică dar fără eroism sau catharsis. O ardere pe rug într-o mahala și nimeni nu va învăța nimic din sacrificiul acestei femei.
Blanche Dubois a avut o viață chinuită mereu; crescută cu o educație prea înaltă, cu franceză și literatură și dragoste pentru frumos, a fost aruncată pe urmă în lume și lăsată să se descurce. Singurul om pe care l-a iubit vreodată și cu care s-a căsătorit era gay - pentru ea asta a fost o lovitură năucitoare. A încercat să își revină căutând cu disperare acea iubire în altă parte, la oricine, puțină afecțiune, s-a dăruit străinilor narcotizată de alcool, i-a idealizat pe toți, i-a văzut mai buni decât erau iar ei, oamenii cinstiți ai americii, nu vedeau în ea decât o femeie ușoară care își vinde corpul pe gratis. Toți o disprețuiau pentru fragilitatea ei, pentru căutarea ei.
În orice oraș se ducea vorbele despre ușurătatea ei prost înțeleasă o urmăreau ca o umbră. Bârfe și priviri suspicioase o sufocau cu dispreț. Oameni neciopliți, bețivi și jucători de cărți, se uitau la ea de sus pentru că ei erau cinstiți iar ea doar o târâtură. Nimeni în afară de sora ei nu înțelegea ce vroia Blanche, ce căuta ea. Dar sora ei se măritase cu un specimen din acela de om cinstit și brutal, un om animalic ce nu vedea în Blanche o ființă umană; iar pentru că el era un om cinstit și ea nu, el își permite să o violeze ca să îi dea o lecție și să o pună la locul ei. Aceasta a fost ultima picătură pentru fragila Blanche, ea va înnebuni în urma acestei lovituri și normal că nimeni nu va crede cuvântul ei împotriva cel al agresorului ei, om responsabil și tată de familie. Este ciudat cum oamenii aceștia care le scot ochii celorlalți cu moralitatea lor își permit să facă cele mai grețoase fapte tocmai pentru că sunt morali.
"HELMER : O, asta-i revoltător, trădezi îndatoririle cele mai sfinte.
NORA : Ce înţelegi prin îndatoririle cele mai sfinte?
HELMER : E trist că trebuie să ţi le spun eu. Nu sînt acelea faţă de soţ şi de copii?
NORA : Mai am şi altele, tot atît de sfinte.
HELMER : Nu mai ai. Care altele ar mai putea fi?
NORA :îndatoririle faţă de mine însămi.
HELMER : Mai înainte de toate, eşti soţie şi mamă.
NORA : Nu mai cred în asta. Mai înainte de toate sînt om, întocmai ca şi tine, sau cel puţin trebuie să încerc să fiu. Ştiu bine că cei mai mulţi îţi vor da dreptate ţie, Torvald, pentru că aşa scrie şi în cărţi. Dar eu nu mai vreau să ţin socoteală de ce spun cei mai mulţi şi de ce scrie în cărţi. Trebuie să gîndesc singură şi să-mi fac o concepţie personală despre viaţă."
La fel cum publicul Traviatei a urmărit premiera scârbit și indignat pentru că nu puteau trece peste faptul că Violeta era o prostituată, nu puteau să vadă în ea femeia nefericită care iubea, tot astfel publicul Norei s-a indignat pentru că nu putea vedea în Nora o ființă umană nefericită, tot ce au văzut spectatorii de atunci a fost o soție care își părăsea căminul, o mamă care își abandona copiii. Oroare!
Dar Nora era o femeie care fusese tratată toată viața ca o păpușică fără creier, mai întâi de tatăl său, apoi de soțul său, o păpușică răsfățată și ocrotită dar nerecunoscută ca ființă umană cu drepturi și aspirații personale. Multe femei caută azi iluzia unei vieți ușoare ocrotite de un miliardar bătrân, destule femei joacă spectacolul prostiei doar pentru a avea o viață lejeră alături de un bărbat infatuat ce nu ar suporta inteligența lor - dar tocmai de această viață ușoară trăită în lux a fugit Nora. Ea nu a suportat ideea că nu are voie să gândească singură, să muncească, să lupte, să contribuie la fericirea familiei sale.
Nora era o soție tânără ce își iubea soțul foarte tare și tocmai pentru că îl iubea voia neapărat să îl facă fericit, ea singură să îi dăruiască fericirea - așa că Nora se împrumută în cel mai mare secret cu bani ca să îl trimită în vacanță pe soțul ei surmenat de muncă. Banii urma să îi pună la loc cosând lucrușoare mici, brodând, făurind tot felul de fleacuri care o costau multe ore de muncă. Dar Nora nu calculase bine cum va obține banii aceștia, datoria trebuie plătită, ea nu are cu ce și soțul află groaznicul secret. Dar în loc să fie impresionat de sacrificiul ei tainic, soțul este doar nemulțumit că ea singură a muncit și a făcut ceva; gândul independeței soției sale, al răzvrătirii ei, îl nemulțumesște cel mai mult. În acea clipă Nora află adevărul dureros că soțul ei nu o iubea pentru cine era ea ca persoană, ci doar pentru calitatea ei decorativă, drăgălașă, Nora află că nu era pentru soțul ei decât o păpușă. Și atunci pleacă.
Durata: 115 minute Distributie: Doina Tuțescu, George Măruță, Irina Răchițeanu Șirianu, Ion Manolescu, Vasile Lăzărescu, Maria Voluntaru Regie: Mihai Zirra
Înregistrare din anul 1954
Durata: 109 minute Distributie: Valeria Seciu, Victor Rebengiuc, Irina Petrescu, Stefan Radof, Ion Marienscu, Ileana Serban Regie: Dan Puican
Înregistrare din anul 1984
" Dar dacă m-a înnebunit fățărnicia ta, Seneca? Dar dacă fățărnicia voastra m-a stricat definitiv? Și dacă sunt nevinovat, de asta ce mai zici? Împăratul care e înconjurat de o fățărnicie totală nu răspunde pentru faptele sale. Am ucis-o pe mama mea și voi ați dat din cap aprobator! Am construit apeducte, voi ați dat din cap aprobator; m-am produs la circ, voi ați dat din cap aprobator... și tu, Seneca, nu tăgădui, ai dat din cap aprobator la orice. Nu mai există bine și rau, sunt inocent, voi m-ați făcut ceea ce sunt."
O extraordinară piesă filosofică contruită pe un pretext istoric incitant: cel mai înțelept om al Romei imperiale, Seneca, a fost profesorul personal al lui Nero, primul dintre împărații nebuni ai Romei. Cum este posibil ca profesorul de morală să nu poată corija un învățăcel atât de malefic? La ce e bună toată înțelepciunea lumii dacă fructele ei sunt un Nero sau ceva mai rău?
Piesa începe cu ultima zi a lui Seneca, știe că va fi executat, e o problemă de timp doar, Nero își execută toți apropiații, acum acum vine și rândul lui Seneca. Dar Nero îi dă o șansă neașteptată fostului său profesor: îl va face împărat pentru o zi și dacă Seneca se va descurca mai bine decât Nero, atunci va primi cadou grațierea. Criticul moralist, omul care a stat mereu pe margine și doar a privit dezaprobator, primește șansa vieții sale, șansa să arate cum ar trebui condusă moral lumea. Ce va face el?
Piesa este extraordinar de bine scrisă, tensiunea dramatică crește, intensitatea ideilor este susținută de jocul pasionat al actorilor, un adevărat regal teatral.
Durata: 93 minute Distributie: Constantin Codrescu, Stefan Iordache, Irina Petrescu, Florina Cercel, Ion Marinescu, Ion Chelaru, Mircea Constantinescu, Valentin Teodosiu, Eugen Cristea Regie: Leonard Popovici
"Este o lege adeasupra noastră, inumană.(...) Crima lui Sinești este în conștiința mea ca un astru negru rătăcit pe cer în plină zi. Alte legi îl pot scoate de acolo decât propria noastră voință."
Gelu Ruscanu este un tânăr jurnalist comunist la 1914 pe când comunismul era doar o idee luminoasă de dreptate și nu teroarea întrupată pe pământ, așadar un idealist. Gelu se găsește într-o situație ingrată: are în mână o scrisoare de amor de la amanta sa prin care se mărturisește cum că soțul ei, acum ministru de justiție, a săvârșit mai demult o crimă. Tânărul idealist nu suportă ideea unui ministru al justiției criminal, i se pare o contradicție logică, și simte că trebuie să publice scrisoarea, să facă totul cunoscut întregii lumi. Dacă va publica scrisoarea, femeia iubită va fi dezonorată odată cu el și, printr-un ricoșeu ciudat, memoria tatălui său va fi pătată. Dar Gelu Ruscanu nu mai are cale de întoarcere, este încordat drept ca o săgeată în zbor, pentru el nu este posibil să știe așa ceva și să tacă. Fiat justitia, et pereat mundus.
Există două montări ale acestei piese la teatrul radiofonic, una din 1958 cu Constantin Codrescu în rolul titular, și cealaltă din 1984 cu Marcel Iureș. Ambele montări sunt excelente deși diferite ca viziune regizorală și interpretare, Constantin Codrescu este un Gelu Ruscanu tânăr, furios și acuzator pe când Marcel Iureș este un Ruscanu mai matur, mai calm și reflexiv, punând un accent pe latura filosofică a personajului dar tot la fel de nemilos în dreptatea lui absolută.
Durata: 99 minute Distribuţie: Constantin Codrescu, A. Pop-Marţian, Nicolae Sireteanu, Mircea Constantinescu, Octavian Cotescu, Ion Manta, Simona Bondoc, Jules Cazaban, Ion Finteşteanu, Marieta Deculescu, Geo Maican, Marcela Rusu Regie: Paul Stratilat
Înregistrare din 1958
Durata: 108 minute Distribuţie: Marcel Iureş, George Constantin, Mirela Gorea, Ileana Predescu, Ştefan Sileanu, Mircea Anghelescu, Mitică Popescu, Matei Alexandru, Corado Negreanu, Constantin Dinulescu, Dan Damian, Catrinel Paraschivescu, Mihai Dinvale, Ion Chelaru, Andrei Codarcea, Florin Călinescu, Sorin Gheorghiu, Ionuţ Dogaru, Valentin Teodosiu, Ion Siminie, Gheorghe Pufulete Regie: Silviu Jicman
Înregistrare din 1984
"Dulapul a fost făcut exact acum o sută de ani. Ce spui? Am putea să-i serbăm jubileul! Fără îndoială, e un lucru neînsuflețit, totuși, oricum ar fi, e un dulap de cărți. (...) Dulap scump și stimat! Salut existența ta, care de 100 de ani e destinată idealului luminos al binelui și dreptății! Chemarea ta tăcută pentru o muncă rodnică n-a slăbit de-a lungul unui veac întreg... "
Livada cu vișini este piesa cel mai greu de povestit din toată dramaturgia lui Cehov. La prima vedere nu se întâmplă nimic acolo: o moșiereasă se întoarce de la Paris la moșie, găsește o lume mică, prieteni vechi, multă paragină și mucegai, dar mai ales anumite amintiri pe care voia să le evite. Apoi moșia se vinde la licitație, Ranevskaia suferă dar de fapt se simte eliberată de tot trecutul ei și se reîntoarce la Paris la un om care nu o iubește dar care o stoarce de bani. În clipa plecării și-a rupt tot trecutul, nu va mai avea la ce să se întoarcă vreodată, dar ea, cu o frenezie nervoasă, pare grăbită să plece odată, să se termine totul mai repede. În urma ei rămâne o superbă livadă de vișini care cade sub topoarele noului proprietar.
Cehov nu lucrează cu simboluri detectabile așa cum ar lucra să zicem un poet obișnuit: marea este simbolul infinitului, albul pentru puritate, în fine, simboluri care sar în ochi și pot fi decriptate de cel mai leneș elev. La Cehov nu găsim simboluri, el nu ne scoate ochii cu nimic, situația în sine este simbolică dar când totul e un simbol atunci nimic nu mai este. Situațiile din Livada cu vișini sunt foarte banale dar și puternice în același timp, încercăm mai mult dintr-un reflex de criptografi să găsim semnificația, ne agățăm de interpretările de până acum (interpretarea politică e cea mai lejeră, clasa nobililor decade, se scufundă, vine Lopahin care reprezintă burghezia puternică, triumfătoare, Cehov a fost un vizionar politic etc - deși nu apare nici un proletar pe acolo) dar Cehov e prea complex pentru o interpretare liniară.
Piesa se petrece ca prin ceață, un văl fin de trecut acoperă totul sub un cer plumburiu care nu lasă loc pentru fericire. Toți sunt apăsați și neliniștiți, fiecare are alte probleme, nimeni nu îl ascultă pe celălalt, toți se strâng în jurul Ranevskăi să o distreze (așa cum făceau altădată personajele din Pescărușul când o înconjurau pe Arkadina cu admirația lor sufocantă), debitează enormități, se enervează, toți trăiesc aiurea dar nu par să își dea seama de asta. Singur valetul Firs la final exprimă acest gând nerostit: viața lui a fost fără sens, nu a făcut nimic util și toți l-au uitat înăuntru în conacul închis. Un târâie-brâu.
Durata:84 minute Distribuție: Gina Patrichi, George Constantin, Mircea Albulescu, Ion Caramitru, Mariana Mihut, Mariana Buruiana, Dana Dogaru, Mitica Popescu, Mihai Fotino, Ileana Stana Ionescu, N. Luchian Botez Regie: Dan Puican
Înregistrare din anul 1983
"- Ai să depășești sentimenul ăsta. - Asta nu schimbă valabilitatea hotărârii mele de acum(...) dacă ar fi după doctori, ar trebui să devin letargic; să fiu fericit când vine o soră să îmi schimbe plosca sau să mă întoarcă pe o parte... astea vor fi cele mai interesante momente dintr-o zi.(...) Eu nu vreau să fiu fericit prin faptul că voi deveni o secțiune dintr-o mașinărie complexa iar dumneata moralmente trebuie să accepți hotărârea mea."
Un sculptor este rănit într-un accident și rămâne paralizat pe viață, nu-și poate mișca nimic mai jos de gât. Imobilizat pe un pat de spital, cel care înainte fusese un artist creator, independent și plin de viață, se vede ajuns la mila celorlalți, dependent în totalitate de medici, asistente, prieteni. Tot ceea ce îi dăduse sens vieții și identitate îi este luat brusc, definitiv. Atunci acest om decide că vrea să moară demn. Restul piesei este lupta între el și oamenii care nu vor să îl lase să moară. Toți știu mai bine decât el, toți vor să îl ajute să trăiască dar la final el nu este pentru ei decât un vehicol prin care ei își pot arăta bunătatea și mila și ce mai au ei. El va exista doar pentru ca niște oameni miloși să își demonstreze lor înșiși ce minunați sunt pentru că îl ajută. Dar el nu vrea asta: cu demnitatea și independența de gândire specifică unui artist el vrea să fie lăsat să moară; dacă nu vor să îl ajute să se sinucidă, măcar să îl lase în pace cu îngrijirile lor.
Este spectacolul luptei unui om paralizat și fără putere care nu are decât ascuțimea minții lui în ajutor împotriva tuturor făcătorilor de bine care știu totul mai bine decât el. Toți știu ce o să vrea el în viitor, au mai văzut cazuri, știu că se va resemna, așa că ei nu îl pot lăsa să moară acum, cât șocul accidentului este proaspăt. Și el acceptă că s-ar putea resemna și tocmai de aceea vrea să fie euthanasiat acum, cât încă mai are demnitate, cât încă mai este el însuși. Iar toți bigoții și miloșii vor trebui să accepte că dacă un om poate decide cum să își trăiască viața pentru că doar el știe ce îl face fericit, atunci el poate decide și când să și-o curme dacă această fericire devine imposibilă. O concluzie pe care ei nu vor să o accepte dar pe care un om neputincios îi va sili să o adopte în cele din urmă.
Durata: 74 minute Distribuție: Adrian Pintea, Victor Rebengiuc, Geore Constantin, Irina Mazanitis, Constantin Dinulescu, Simona Bondoc, Alfred Demetriu, Iarina Demian, Gheorghe Cozorici, Silviu Stănculescu, Ana Ciontea, Matei Gheorghiu Regie: Cristian Munteanu
"- Dumitale, cum ești fără părinți, ți-ar trebui o familie așezată și o nevastă cuminte, cu zestre, care să te înțeleagă și să te țină din banii ei cât timp o să studiezi.
- Mă pot ține și singur. Iar la unchiul Costache mă simt ca acasă și Otilia mi-e ca o soră.
- N-ar fi rea Otilia dar e falsă, mai ales cu mine..."
Felix, un tânăr orfan, vine la București să studieze medicina și trage în gazdă la unchiul său Costache, un om avar și ramolit. Acolo o întâlnește pe Otilia de care se va îndrăgosti și care va deveni centrul preocupărilor sale. Dar Otilia este curtată de Pascalopol, un domn în vârstă foarte bogat care face orice pentru tânăra fată. Teoretic, Felix nu are nici o șansă în fața distinsului său rival; practic, are mai multe șanse decât crede pentru că Otilia nu este totuși o fată interesată și tinerețea, pasiunea lui Felix nu o lasă indiferentă.
Cititorul (aici ascultător) tremură de-a lungul lecturii pentru soarta lui Felix și trăiește alături de el îndoiala: pe cine va alege Otilia? Tânăra este obișnuită cu luxul, dacă îl alege pe Felix va însemna să trăiască o viață plină de sacrificii până termină el facultatea... Pascalopol îi poate oferi totul dar nu și iubirea inocentă și pură a lui Felix. Iar Otilia are nevoie mai mult decât orice să fie iubită, adorată, urcată pe un piedestal și răsfățată, ea vrea să fie totul pentru bărbatul pe care îl alege. Felix are medicina, Pascalopol nu are nimic altceva. Otilia va alege rațional pentru că știe cu o înțelepciune neobișnuită pentru vârsta ei că frumusețea ei nu va dura mult, peste 5 ani se va ofili iar ea vrea să trăiască acum. Enigma Otiliei rămâne nedezlegată: nu vom afla niciodată dacă l-a iubit cu adevărat pe Felix sau ce gândea despre el, este enigma feminității în sine.
Durata: 114 minute Distribuţie: Toma Caragiu, Melania Cârje, Nineta Gusti, Emil Hossu, Mihai Heroveanu, Nicolae Neamţu-Ottonel, Vasile Lupu, Octavian Cotescu, Ştefan Mihăilescu-Brăila, Dorina Lazăr, Rodica Sanda Ţuţuianu, Mircea Medianu, Paul Nadolski, Rodica Suciu Stroescu, Haralambie Polizu, Traian Moraru, Chiriţă Dumitrescu Regia artistică: Cristian Munteanu
"- Trebuia să strigi: vade retro, Satana!
- Eu nu știu latinește, messire.
- Nu face pe proasta!
- Nu putea să fie Satana, era atât de frumos...
- Frumusețea vine de la diavol!"
Piesa aceasta este o lecție pentru orice dramaturg despre cum ar trebui scrisă o piesă istorică, din păcate însă nu poate fi imitată fără a cădea în pastișare. Anouilh rămâne fidel istoriei când ne spune povestea Ioanei D'Arc dar nu este rigid în succesiunea momentelor istorice, se joacă cu ele, le amestecă, iese din convenția ficțiunii, ne prezintă un mister și îl dezleagă în fața ochilor noștri: cum a putut o fetiță de 16 ani, păstoriță analfabetă, să strângă și să conducă o armată împotriva Angliei? E o nebunie dacă stai să te gândești la povestea asta dar Anouilh ne prezintă ceva mai verosimilă interpretare posibilă.
Apoi este modul cum vorbesc personajele piesei: autorul nu se încurcă cu arhaisme greoaie, cuvintele sunt simple și pe înțelesul omului modern, parfumul epocii vine din altă parte, din credințele personajelor, din comportamentul lor.
Și în fine, poate cel mai important ingredient, atitudinea lui Anoulih față de personajul său principal: nu este admirație tâmpă, nu eroizare fastidioasă, ci o anumită duioșie față de fetița aceea, puțină ironie și mult respect. Anouilh nu se apropie de Ioana D'Arc ca și cum ar fi un idol național la care ne închinăm cu toții, nu, se apropie de ea ca de o ființă umană cu calități și charismă dar și viziuni. Autorul nu rezolvă pentru noi problema asta a viziunilor, nu ne spune dacă Ioana era nebună sau chiar o aleasă a îngerilor, ne lasă pe noi să decidem și ăsta e un semn de imens respect față de spectator.
O piesă istorică deloc plicticoasă, palpitantă și cu un personaj principal puternic și uimitor în același timp, o fetiță cu viziuni care a împins toată Franța spre glorie apoi a fost jertfită pe rug pentru nesăbuința asta.
Durata: 85 minute Distibutie: Mirela Gorea, Gheorghe Cozorici, George Constantin, Mircea Anghelescu, Mihai Dinvale, Florian Pittis, Ileana Predescu, Adina Popescu, Corado Negreanu, Valeria Ogasanu Regie: Cristian Munteanu
"O oră din viața ta va fi un veac pentru mine. Clipele vor fi decenii... și în acest timp se vor încorona regi, se vor face războaie, se vor stinge popoare, în sfârșit toate prostiile de azi se vor întâmpla și atunci..."
Toate personajele principale din proza lui Eminescu sunt tineri care seamănă cu el izbitor: poeți, săraci, geniali, cu plete negre, foarte frumoși și admirați de cei din jurul lor. Din modul cum îi descrie pe ei ne dăm seama cum s-ar fi descris pe sine. E izbitoare lipsa de modestie mai ales când își descrie fizic personajele deși poate e prea mult să cerem modestie de la un geniu care era conștient de sine. Dar în loc de modestie, Eminescu introduce ironia romantică prin care dinamitează din interior narcisismul personajelor sale.
De exemplu Dionis: un tânăr însetat de cunoaștere care citește tot felul de cărți mistice și crede sincer în ele. Iar Eminescu descrie cu ironie patima asta de cunoaștere care, de atâta sete de adevăr, cade în halucinații. Cumva Dionis este un alter ego al său mai tânăr sau mai naiv pentru că și Eminescu a citit tratate mistice în tinerețe dar se lecuise de astea.
Când scrie despre Dionis, Eminescu scrie despre tinerețea sa vieneză când se închidea în cameră cu săptămânile ca să citească cărți luate de la anticari, o tinerețe nebunească de care Eminescu se distanțase deja atunci când scria despre ea. Și atunci de unde admirația pentru Dionis? Probabil că este genul de admirație pe care orice om îl are pentru adolescența sa: nu ar mai face greșelile de atunci dar își admiră propria pasiune tinerească de a se fi aruncat în luptele fără șansă.
Înregistrare din anul 2003 Durata: 66 minute Distribuție: Adrian Pintea, Constantin Codrescu, Constantin Dinulescu, Delia Nartea, Claudiu Istodor Regie:Cristian Munteanu
