Masură pentru masură de William Shakespeare

"- Mai e deci o scăpare!
- Da, firește, scăparea ta cu cinstea se plătește! Să fi cerut doar viața mea, frate, cu drag i-aș fi jertfit-o pentru tine... Deci pregătește-te de moarte, e mai bine."

Este o piesă de cameră - dacă se poate spune așa - cu o singură acțiune liniară, o singură poveste, fără nevoia de decoruri fastuoase, dar tocmai simplitatea și unicitatea intrigii fac din ea o piesă foarte intensă. Shakespeare era maestrul intrigilor paralele care se ramifică și se unesc sofisticat dar aici arată câte se pot face cu o singură poveste din câteva personaje. O poveste adâncă despre natura umană, despre moraliștii acestei lumi care lovesc cu sete în păcătoșii care îndrăznesc să facă ceva ce primii doar visează pe ascuns.

Ducele Vienei trebuie să plece din oraș cu treburi urgente, pe cine va lăsa judecător și legislator suprem în absența sa? Pe Angelo, cel mai bun prieten al său, un om de o moralitate ireproșabilă, un drept neprihănit, singurul om în care ducele are încredere ca în sine însuși. Dar Angelo nu a mai cunoscut puterea și primul lui act este unul de cruzime: el ordonă ca toți oamenii care au copii din flori să fie condamnați la moarte. Legea exista, nu a inventat-o el, dar nimeni nu o mai aplicase până atunci. Prima victimă este aleasă întâmplător, un oarecare Claudio care va servi de exemplu. Dar Claudio are o soră frumoasă și cinstită care se duce la Angelo să îl roage pentru viața fratelui ei iar Angelo, neprihănitul, îi cere fetei la schimb cinstea ei: o noapte cu el și fratele ei va trăi. Angelo este gata să săvârșească singur păcatul pentru care îi condamnă pe alții la moarte. Cine s-ar fi așteptat?

Angelo nu este un ipocrit în genul lui Tartuffe, el nu folosește masca virtuții pentru a obține foloase materiale, nu, el chiar crede în dreptate și puritate, dar este orbit de propria neprihănire. Tocmai curățenia lui îl face neîndurător și orb, tocmai din cauză că era atât de îndârjit moral Angelo nu observă cum cade singur în viciu și minciună.




Durata: 81 minute
Distribuţie: Victor Rebengiuc, Ion Caramitru, Silviu Stănculescu, Mirela Gorea, Mariana Buruiană, Magdalena Cernat, Răzvan Vasilescu, Mircea Anghelescu, Marcel Iureş, Valentin Teodosiu, Nicolae Urs, Ştefan hagimă, Aurelian Napu, Tudor Heica, Dana Cosma, Crânguţa Mnea, Gheorghe Pufulete, Constantin Botez
Regie: Silviu Jicman

Branislav Nušić - Doamna Ministru

"- Halal să îi fie Jivkăi, am știut eu că cineva din familia noastră o să se înalțe cândva în rândul miniștrilor.
- Așa e, dar nu văd ce folos are familia noastră din asta.
- Cum poți să vorbești așa? Tu nu te gândești că de acolo de sus ar trebui să îți cobori privirile și spre familia ta? Așa, să o aranjezi, adică să îi porți de grijă... Păi de ce ai mai ajuns ministru dacă nu ca să ai grijă de familia ta?"

Peste coana Jivka dă un noroc neașteptat: soțul ei este numit ministru în proaspătul guvern. Acum în sfârșit își poate împlini și ea visurile îndelung mocnite de putere și parvenire. Nu banii o interesează pe Jivka, ci faima socială, renumele, titlul de doamnă ministru, așa că își face cărți de vizită cu acest titlu, își îmbracă dinții perfect sănătoși în aur, se plimbă numai cu automobilul ministerial, învață să fumeze, să joace bridge și își ia un amant. Totul pentru a fi o doamnă de lume bună. Dar tot ce face ea este de un comic involuntar pentru că ea a trăit toată viața la mahala și nu înțelege ce face și de ce o face, se lasă influențată de toți, nu știe cum să facă mai bine pe nobila și tocmai efortul ăsta o scufundă în ridicol.

Comedia aceasta nu este despre politicieni, ci despre ceea ce stă în spatele lor: o familie adeseori stupidă care singură îi poate scufunda mai rău decât toate actele lor politice. Lumea măruntă de manevre și mișculații care se creează în spatele unui om proaspăt învestit cu putere este subiectul acestei piese, lumea aceea pe care noi nu o vedem niciodată, nici nu o bănuim, ploconelile în fața unei soții semidocte și ambițioase, rubedeniile care se înșiră la ușă să primească și ei ceva, pretendenții la mâna fiicei ministrului - deși fata era deja măritată, totul se întâmplă în spatele ușilor închise și totul este de un comic absurd dar atât de verosimil. Fojgăielile unor micro-organisme în picătura de apă studiată la microscop.

O piesă despre sentimentul balcanic al familiei, scrisă de un sârb dar atât de românească în fond.


Durata: 99 minute
Distribuție: Maria Wauvrina, George Mărutză, Florin Scărlătescu, Nicolae Gărdescu, Toni Buiacici, Nae Roman, Maria Filotti, Silvia Dumitrescu-Timică, Mircea Constantinescu, George Mitru, Tina Ionescu
Regie: Constantin Moruzan

Pavilionul cu umbre de Gib Mihaescu

"Voi ucide păcatul, Geo. Tu ai pus pe mamă-sa în trupul ei, tu singur trebuie să o scoți."

Liana este o fată ajunsă la vârsta măritișului; a fost crescută doar de tată pentru că mama ei îl înșelase pe acesta pe vremea când Liana era foarte mică. Tatăl Lianei a alungat-o pe mama ei de acasă și nu a vrut să mai știe de ea, nu voia ca fiica lui să crească într-o atmosferă de viciu.

În prezentul piesei Liana este logodită cu un tânăr oarecare dar în jurul ei se învârte un curtezan mai neobișnuit, Geo. Iar Geo are planuri mari cu Liana: vrea să și-o facă amantă după căsătoria acesteia. Nu o vrea de soție, o vrea doar de iubită și, cum Liana e o fată virtuoasă, el îi dă lecții despre dulceața viciului chiar sub ochii tatălui ei. Mai mult, îi găsește mama și i-o aduce acasă pentru a o face pe fată să înțeleagă cât de mult are în comun cu mama ei.

Dar tatăl fetei nu are de gând să își lase fiica să ajungă o copie a mamei sale așa că o mărită pe fată cu Geo. Iar Geo trăiește cu ghimpele îndoielii în suflet: oare soția lui va aplica asupra lui lecția atât de bine învățată? Oare el va fi cel înșelat? De aici începe infernul.



Durata: 66 minute
Distribuție: Fory Etterley, Mariana Mihuț, Ștefan Iordache, Nicolae Brancomir, Alexandru Repan, Tanți Cocea, Neli Barbu, Jean Reder
Regie: Paul Stratilat

Lermontov - chipuri din trecut

"Am luat-o pe Vera pentru că are o fire bună, potolită și se cade să-mi iubesc soția însă fără fleacuri sentimentale..."

Un prinț rus se căsătorește cu o tânără fată și nu știe să își arate iubirea altfel decât dăruindu-i coliere și bijuterii. Iar ea, deși s-a măritat cu el pentru bani, nu este fericită pentru că și-a trădat fostul logodnic, pe Iuri. Iuri este un fiu de moșier scăpătat, nu are avere dar are o educație și idealuri, umblă de colo colo acuzând lumea, întinzând degetul moralizator spre toți și mai ales spre fosta lui iubită măritată din interes. Piesa în sine nu este prea grozavă, acțiunea e haotică și dezlânată, conflictul nu are o explozie clarificatoare, dar totuși piesa aceasta rămâne interesantă prin colțișorul de Rusie provincială și bigotă pe care ni-l dezvăluie parțial, o Rusie în care oamenii idealiști ca Iuri se sting în tăcere fără nici un prieten care să îi înțeleagă.

Iuri este un alter ego al lui Lermontov și tot ca și el va muri in duel. Este ciudat dar Lermontov a scris mult despre dueluri, multe din personajele lui mureau în duel, și cum toate personajele lui principale masculine erau chipurile lui multiplicate literar, este ca și cum Lermontov s-a ucis pe sine de mai multe ori în opera literară înainte să moară în viața reală.


Mihail Lermontov-Chipuri din trecut
Durata: 45 minute
Distribuție: Victoria Mierlescu, Magda Popovici, Constantin Brezeanu, Ica Matache, Ion Lemnaru, Matei Alexandru, Boris Petroff, Mihai Niculescu, Rodica Sanda Ţuţuianu, Ruxandra Sireteanu, Papil Panduru
Regie: Titel Constantinescu

Václav Havel - Largo desolato

"Desigur că e cumplit să trăiești într-o nesiguranță atât de enervantă, nimeni dintre noi nu știe cum ar suporta o asemenea situație, dar tocmai de aceea mulți oameni își fac griji din pricina ta. Leopold, trebuie să înțelegi, cu atât mai mult se așteaptă de la tine, cu atât mai mult n-am suporta dacă tu într-un fel sau altul n-ai rezista, ne-ai dezamăgi."

Largo desolato este o piesă despre un intelectual ceh disident în vremea comunismului. Leopold a scris curajos, s-a întâlnit cu prietenii, a bârfit regimul, a trăit într-o bulă iluzorie de libertate până când au aflat organele și i-au făcut o vizită. Doi oameni misterioși vin la el și îi spun că va fi arestat foarte curând, asta dacă nu cumva se decide să colaboreze cu ele. Leopold intră într-o stare foarte ciudată, nu știe ce să facă, e speriat, e derutat, nu se gândește propriu-zis să colaboreze dar nici nu vrea să fie arestat așa repede.

Imediat dau buzna peste el prietenii, fanii muncitori, iubitele, și toți au așteptări de la el. Chiar și ezitarea lui firească în fond îi scârbește. Toți îi cer, îl somează chiar să fie erou, să sfideze regimul clar, pe față, toți stau în spatele lui și se simt exprimați de el. Dar nici unul din acești prieteni nu îi lasă loc omului Leopold să respire, nimeni nu îi pune mâna pe umăr să îl consoleze sau să îi zică că e ok să fie speriat. Pentru că toți l-au pus pe un piedestal și nu vor să îl coboare de acolo.

Leopold este filosof și a scris despre libertate, a scris frumos și curajos, a creat o anume imagine despre sine, a creat speranțe în cititorii lui, a încurajat masele de dizidenți cu teorii abstracte. Dar acum el nu mai știe cine e, nu se mai regăsește pe sine pentru că nu s-a gândit nciodată la sine ca la o ființă din carne ce ar putea simți durerea.

Piesa aceasta este extraordinară în primul rând pentru că noi, românii, nu știm cum arată o disidență adevărată, organizată, cum era de pildă aceea din Cehoslovacia iar piesa aceasta ne arată o imagine din interior. Apoi este umanismul piesei, abordarea atât de apropiată și personală asupra disidentului intelectual. Leopold nu arată ca un erou, nu vorbește ca un erou, e doar un om foarte dezorientat care a inventat niște idei mai mărețe decât el însuși. Și cel mai extraordinar la piesa asta este că ne face să înțelegem omul Leopold, să îl înțelegem atât de bine încât dacă la final Leopold alegea să colaboreze de exemplu, noi tot l-am fi înțeles și nu l-am fi condamnat.

O piesă despre o lume exotică pentru noi, lumea disidenței generalizate, a unei societăți demne în care muncitorii citesc cărțile intelectualilor și vin la ei să își ofere sprijinul moral împotriva regimului. O lume a libertății chiar și în mijlocul terorii.


Durata: 79 minute
Distribuție: Ion Caramitru, Valeria Seciu, Virgil Ogășanu, Irina Mazanitis, Ana Ciontea, Paul Chiribuță, Șerban Cellea, Boris Petroff, Valentin Teodosiu, Răducu Ițcuș, Dan Bobe
Regie: Titel Constantinescu

Gala premiilor UNITER 2010

Luni, 19 aprilie, pe TVR 1 începând de la ora 21:10 va fi difuzată gala premiilor UNITER.

Pentru cel mai bun spectacol de teatru radiofonic au fost nominalizate următoarele:
* Caii la fereastră de Matei Vișniec, regia Gavriil Pinte
* Delir în doi… în trei, în câți vrei de Eugene Ionesco, regia Atilla Vizauer
* Despre senzația de elasticitate când pășim peste cadavre de Matei Vișniec, regia Mihai Lungeanu

Daca ar fi sa pariez pe ceva, ar fi pe cel de-al treilea spectacol, Despre senzatia de elasticitate ... e o piesă interesantă montată excelent. Dar cum 2009 a fost anul Ionesco, s-ar putea ca juriul sa dea premiu celui de-al doilea nominalizat, Delir in doi...
Pe de altă parte și Despre senzatia de elasticitate ... este tot despre Ionesco așa că i se dublează șansele.

Later edit: A câștigat Despre senzația de elasticitate când pășim peste cadavre de Matei Vișniec, regia Mihai Lungeanu
În distribuție: Marius Manole, Irina Petrescu, Mihai Dinvale, Mircea Rusu, Manuela Ciucur, Coca Bloos, Constantin Draganescu, Constantin Dinulescu, Eusebiu Stefanescu, George Motoi, Adrian Nicolae, Alexandru Georgescu, Radu Amzulescu, Serban Cellea, Violeta Berbiuc, Constantin Cojocaru.

Pentru cine dorește să asculte piesa, cei de la srr.ro au facut un stream cu ea aici http://tnr.srr.ro/premiile-uniter/senzatia-de-elasticitate.mp3
Puteți deschide linkul cu winamp sau cu windows media player.

Mihai Eminescu - Geniu pustiu

"- Ești vinovată (...) de când ai apărut în viața mea am uitat cărțile, studiile, idealurile mele le regăsesc într-un singur chip care întrunește albeața nordului cu flacăra sudului, chipul dumitale.
- E o replică dintr-o piesă?
- Nu, e adevărul meu."

Singurul roman al lui Eminescu, neterminat și nefinisat, lăsat baltă printre hârtii, Geniu pustiu este un roman de tinerețe și în el găsim toate subiectele care îl obsedau pe Eminescu când era june: dragostea perfectă, copila-înger, naționalismul, istoria glorioasă, decăderea societății, prietenia.

Chiar și așa neterminat este un roman complex care are mai multe personaje principale, fiecare cu povestea sa, ele își dau ștafeta narațiunii unul altuia, subiectul romanului se schimbă brusc, ba pare să fie vorba de o poveste de iubire nefericită, ba altă poveste, ba despre o revoluție în Transilvania, și această complexitate datorată nefinisării are farmecul ei. Dacă Eminescu ar fi avut timp, poate unea narațiunile și mai comasa personajele, dar așa, lăsat să se desfășoare ca o poveste fără capăt, romanul acesta ne arată ceva foarte interesant: cum visa Eminescu în tinerețe. Un roman nestăpânit despre un tânăr care purta în el toate idealurile lumii.

Durata: 86 minute

Distribuţie: Sorin Postelnicu, Alexandru Repan, Valeria Seciu, Gheorghe Cozorici, Virginia Mirea, Adrian Pintea, Mircea Anghelescu, Corado Negreanu, Papil Panduru, Andrei Codarcea, Ana Ciontea, Valentin Uritescu, Ştefan Hagimă, Alfred Demetriu, Mihai Mereuţă, Mircea Constantinescu, Şerban Cellea, Eugen Cristea, Liviu Crăciun, Cicerone Ionescu, Sergiu Demetriad, Violeta Berbiuc, Daniel Constantinescu, Gheorghe Pufulete, Ion Vlad, Nicolae Crişu, Dan Bobe şi copilul Mihai Tănăsescu

Regie: Cristian Munteanu

Începuturile teatrului românesc

De azi găsiți o pagină nouă pe acest blog dedicată începuturilor dramaturgiei românești. Câteva piese montate excelent de cei din redacția teatru de la radio găsiți aici.

George Bernard Shaw - Pygmalion

"- Dacă fata asta se lasă în voia ta pentru 6 luni pentru un experiment pedagogic, ea trebuie să înțeleagă ce face...
- Cum să înțeleagă? Nu e în stare. În afară de asta, înțelegem vreunul din noi ce facem? Daca ar fi așa, ne-am mai apuca vreodată de o treabă?"

Un lingvist și profesor particular de pronunție face un pariu cu un prieten: va învăța în 6 luni o florăreasă agramată să vorbească perfect astfel încât va putea trece drept o ducesă la balul palatului. Problema cu tânăra și naiva florărească este că are un accent foarte puternic de suburbie londoneză și acest accent trebuie gonit și înlocuit cu un accent perfect cum numai o prințesă ar putea avea. Apoi mai e desigur și problema educației și a vocabularului, dar acestea sunt aspecte secundare pentru distratul profesor Higgins.

Pentru un ascultător român nu prea pare o problemă transformarea aceasta de limbaj pur și simplu pentru că limba română nu are o varietate de accente și pronunții cum are cea engleză. Sunt câteva pronunții regionale dar în București de pildă nu întâlnim varietatea de accente specifice fiecărui cartier cum e cazul în Londra. Un accent se învață în primii ani de viață și apoi e foarte greu de eliminat de aceea sarcina profesorului Higgins este aproape imposibilă și tocmai de aceea și-o și asumă. E fascinat de ideea de a da o identitate complet nouă cuiva doar prin vorbire.

Din cauza limbajului piesa aceasta este un coșmar pentru orice traducător, pur și simplu nu ai cum echivala nuanțele și greșelile de vorbire pe care le face Eliza, toate modurile în care pocește ea limba. Dar și fără jocurile de limbaj piesa este fascinantă. În primul rând pentru că este scrisă de Shaw care era un om foarte inteligent și care adora paradoxurile și vorbele de spirit, ironiile inteligente. În al doilea rând, piesa nu este o simplă lecție de vorbire, nici pe departe; este povestea transformării spirituale a unei fete de condiție modestă, de la mahala, într-o domnișoară perfectă dar care nu își mai găsește locul în lume.

Pygmalion este legenda grecească a unui sculptor care s-a îndrăgostit de propria sa creație, o statuie feminină. Shaw se arată ironic chiar și în alegerea titlului pentru piesa sa deoarece aici raportul dintre personaje este invers: Eliza se îndrăgostește cu ciudă de creatorul ei pe când el rămâne rece și perfect mulțumit cu singurătatea sa de burlac. Experimentul uman i-a reușit, este mulțumit de asta, nu mai are nevoie de Eliza pentru că ea nu mai este o ciudățenie cu accent de mahala; odată ce a devenit perfectă, Eliza a devenit și inutilă.


Durata: 94 minute
Distribuție: Alexandru Critico, Cloe Pan Cernățeanu, Virginica Romanovski, Alexandru Giugaru, Ion Manolescu, Silvia Fulga, Julieta Mărculescu, Florin Vasiliu, Lili Popovici
Regie: Mihai Zirra

Suflete moarte de Gogol

"- Guvernatorul, om cumsecade? E primul bandit din lume!
- Vai de mine, dar e meșter în broderia pe catifea! Și are o față atât de blândă...
- Un cap de bandit. Dați-i un cuțit și lăsați-l la drumul mare, te înjunghie pentru o copeică."

În Suflete moarte Gogol face o radiografie a societății rusești a vremii sale. După publicarea romanului mulți au fost șocați să descopere că ei parcă cunoșteau personajele acelea din roman, erau niște figuri rusești atât de caracteristice încât toți simțeau că le mai văzuseră undeva.

Pavel Ivanovici Cicikov este un escroc altfel om plăcut și fără cine știe ce calități personale, doar știința de a se face îndrăgit în orice societate - știință atât de necesară unui escroc. El colindă Rusia și cumpără de la diverși moșieri iobagi morți. Practic el cumpără doar pe hârtie dreptul de proprietate asupra lor și, fiind morți, îi cumpără pe nimic, apoi se duce și îi vinde la Stat care nu are habar că a cumpărat suflete moarte pentru că scriptele cu iobagii vii se actualizau foarte rar, cam la 30 de ani odată. O afacere perfectă și vicleană care îl poartă pe Cicikov în toate straturile sociale și pe noi odată cu el.

Există o ambiguitate în titlul romanului și Gogol a plasat-o deliberat acolo: nu știm dacă sufletele moarte sunt iobagii morți traficați în roman sau nu cumva înșiși cei care îi vând și se tocmesc pentru ei.



Durata: 94 minute
Distribuție: Marin Moraru, George Constantin, Ştefan Mihăilescu Brăila, Virgil Ogăşanu, Stela Popescu, Ileana Stana Ionescu, Dorina Lazăr, Mircea Albulescu, Radu Panamarenco, Jorj Voicu, George Oprina, Elena Nica, Rodica Popescu, Mihai Mereuţă, Mihai Fotino, Victor Ştrengaru, Mitică Popescu, Boris Petroff, Papil Panduru, Dumitru Chesa, Candid Stoica, Theodor Danetti.
Regie:Dan Puican

Carlo Goldoni - Fata cinstita

"Îl vreau pe Pasqualino al meu și nu pe marchiz, el mi se potrivește. Nu visez la mărire, nu sunt din alea care ar face orice ca să se ajungă. Titlurile nu-ți dau de mâncare. De câte ori nu se vede câte o nobilă din astea dând fuga cu câte o legăturică sub pulpană și cu câte un sfert de mălai într-o basma. Or fi și din alea care dau de noroc și din sărace ajung bogate dar pe urmă toți din casă se uită la ele ca la dracu, soacra nu le poate vedea în ochi, cumnatele se ceartă cu ele, slugile le iau în râs, bărbații se scârbesc și doamna își blestemă boneta din cap și pe ăl care i-a dat-o."

Fata cinstită este o altă comedie de Goldoni care are în centru un personaj isteț feminin, la fel cum era și Hangița. Bettina este o fată tânără și săracă ce are doi pretendenți la mâna sa: Pasqualino, un băiat sărac și fără căpătâi, și un marchiz mai batrâior. Bettina îl preferă pe Pasqualino și face tot ce poate să scape de marchiz mai ales că acesta din urmă nici nu se știe ce intenții are cu căsătoria, este probabil să o vrea pe Bettina doar pentru o distracție temporară.

Bettina este un personaj cu niște principii morale foarte ferme, nu doar că îl alungă pe marchiz și își bate joc de el cum poate, dar nici măcar pe Pasqualino nu îl lasă să o viziteze în casă pentru că Bettina nu suportă să își audă bârfe. Este o fată foarte puternică ce rezistă tentațiilor, șantajelor și presiunii tuturor, inclusiv a rudelor apropiate, inclusiv a propriilor sentimente. Pur și simplu nu se lasă doborâtă de nimeni, nu cedează nimic din ceea ce percepe ea a fi cinstea și corectitudinea la o fată iar la final ea câștigă totul.

Ce este remarcabil la piesa asta este totuși filonul comic autentic, Bettina, deși încăpățânată în dreptatea ei, nu este rigidă sau plictisitoare, situațiile în care intră ea sunt comice și chiar și cinstea ei obsesivă este comică adeseori. Dorința ei de cinste este dreaptă în ochii lui Goldoni dar modul cum alege ea să își apere această cinste certându-se cu toți este inevitabil comic și naiv.


Durata: 98 minute
Distribuție: Virginia Mirea, Stela Popescu, Alexandru Repan, Ștefan Mihăilescu Brăila, Radu Panamarenco, Dorina Lazăr, Daniel Tomescu, Șerban Celea, Horia Căciulescu, Dem Savu, Candid Stoica
Regie: Dan Puican

Vasile Alecsandri - Iorgu de la Sadagura

"- Fiind lângă dumneata la masă mă voi crede în sânul civilizației din Sadagura.
- Nu mai puțin eu, mă voi suvenarisî de străinătățile mele."

Iorgu de la Sadagura sau Nepotu-i salba dracului este o piesă în 3 acte de Alecsandri însă, cum critica literară a convenit că doar primul act are valoare literară, ea a fost re-editată ca piesă într-un act și jucată tot așa și la radio. Acest unic act jucat aici are însă destulă materie dramatică pentru a sta de sine stătător și este una din cele mai bune comedii scrise vreodată de Alecsandri.

Piesa începe cu un unchi de la țară care își așteaptă nepotul, pe Iorgu, să se întoarcă acasă de la studiile finalizate în străinătate, la Sadagura. Unchiul e ros de dor după nepot, pregătește o petrecere mare la care invită toată nobilimea locală în fața căreia are de gând să se laude cu nepotul studios.

Cel care se întoarce însă este un alt om decât cel care plecase. Unchiul și vecinii descoperă uimiți un tânăr dezabuzat și cinic, atât de obișnuit cu rafinamentele occidentale încât nu mai suportă mâncărurile tradiționale și muzica lăutărească de petrecere. Cel mai rău este însă că nimeni nu înțelege în ce limbă vorbește băiatul: pare a fi moldovenească dar e atât de plină de neologisme încât le pare păsărească. Singura care îl înțelege pe nepot este cucoana Gahița, o doamnă trecută de prima tinerețe care a fost și ea prin străinătate. Spre groaza unchiului între Iorgu și Gahița se înfiripă o idilă amoroasă.

Piesa are în primul rând un comic de limbaj prin modurile atât de inventive în care Alecsandri își pune personajele să chinuiască limba românească. Iorgu și Gahița nu sunt în stare să rostească cele mai simple cuvinte fără să le atașeze sufixe și prefixe străine fără alt motiv decât acela că așa sună mai occidental.

Apoi este comicul de situație: Sadagura, orașul universitar de unde se întoarce Iorgu, este un biet orășel necunoscut pe hartă dar care nu are altă calitate decât că este peste graniță - doar asta și automat Sadagura devine un centru de civilizație. Doar o trecere a frontierei și Iorgu se simte în altă lume, capătă obiceiuri ciudate care lui îi par semn de civilizație dar totul este în capul lui.

Apoi mai sunt personajele de la țară, vecinii și unchiul, oameni vechi care încă mai purtau anterie, savuroși în uimirea lor naivă și în încăpățânarea lor de a-și păstra obiceiurile sănătoase strămoșești.

Este o piesă foarte bună a lui Alecsandri care depășește în complexitatea jocurilor de limbaj clasica Chiriță în provincie.



Durata: 29 minute
Distribuție: Sergiu Tudose, Costache Sava, Ștefan Dăncinescu, Liana Mărgineanu, Dionisie Vitcu, Virgil Raiciu.
Regie: Paul Stratilat

Tache, Ianke si Cadâr de Victor Ion Popa

"- Dar asta e o treabă la care nu m-am gândit în viața mea, să mă fi tăiat și nu m-aș fi gândit!
- Ei și?
- Cum ei și? Cum vrei să faci așa o negustorie la care nu te-ai gandit? Înseamnă că nu era de făcut!"

Într-un mic orășel de provincie de la 1900 se stârnește o furtună când doi tineri de religii diferite vor să se căsătorească: ea este evreică, el este ortodox și în micul orășel nu s-a mai văzut așa ceva. Furtuna din comunitate nu o vedem propriu zis, îi simțim ecourile ajunse până în familiile celor doi. Tinerii au copilărit împreună fiindcă prăvălioarele părinților lor erau ușă în ușă pe aceeași stradă, și crescând împreună au ajuns să se placă firesc, pe negândite.

O prietenie de o viață îi leagă pe tații lor, Tache și Ianke, precum și pe vecinul Cadâr, negustor și el. Un creștin, un evreu și un turc - pare începutul unui banc - sunt prieteni de-o viață și nu și-au pus niciodată problema diferenței de credință sau de cultură până când copiii lor, crescuți în această normalitate, au vrut să se comporte ca și cum lumea întreagă gândea ca tații lor. Dar lumea e dură și nu suportă căsătoriile de acest gen, comunitatea se opune și părinții sunt nevoiți și ei să se împotrivească pentru a nu fi ostracizați la bătrânețe.

Piesa este superbă ca scriitură, replicile sunt pline de umor și geniu, atmosfera de provincie leneșă, comuniunea mucalită între negustori, totul e de o perfecțiune greu de egalat în literatura dramatică română. Piesa aceasta atât de minunată a fost jucată de mai multe generații de monștri sacri, ca și cum fiecare generație simte nevoia să o monteze încă odată pentru a-și da măsura talentului său.


Înregistrare din anul 1960
Durata: 66 minute
Distribuție: Ștefan Ciubotărașu, Jules Cazaban, Ion Manta, Octavian Cotescu, Anca Verești, Virginia Stoicescu
Regie: N. Al. Toscani

Dan de Alexandru Vlahuta

"- Ce gânduri urate îmi dezvăluie uneori vorbele tale.(...)
- Eu nu pricep cum poți tu să te fixezi uneori la o anumită idee.
- Eu nu te înțeleg cum treci tu de la una la alta cu atâta ușurință. Pe tine nu te ating ideile, nu te mișcă. O coardă lovită în clavir și tot vibrează mai mult..."

Dan este singurul roman scris de Alexandru Vlahuță și este o carte care se citește cu plăcere pentru atmosfera de epocă și pentru ideile naive ale epocii. Vlahuță a fost un scriitor minor, celebru mai mult pentru prietenii săi (Eminescu, Caragiale, Delavrancea etc) decât pentru ce a scris el însuși: Cântarea României, poezii corecte metric dar fără suflu prea intens și romanul acesta care, deși cel mai necunoscut, este, paradoxal, și cel mai bun.

În Dan Vlahuță încearcă să abordeze o problemă care preocupa foarte mult pe scriitorii vremii sale sămănătoriste și pășuniste: omul inteligent și cult ucis de societatea care nu îl înțelege. Tema este romantică dar abordarea este pășunistă sau naivă propriu zis. Mulți scriitori români și-au încercat mâna cu romane ale ratării în care societatea crudă distrugea tinerii inteligenți dar modul în care au înțeles ei ratarea era specific românesc: eroii lor abandonau repede, fără luptă, ca și cum viața le era datoare cu aplauze și dacă ei nu le primeau imediat, gata, stop joc.

Totuși, subliniez asta, romanul lui Vlahuță nu este o carte ratată, este plăcut de citit, se vede că a fost scris cu o anume sinceritate și durere de către autor care a pus multe elemente personale în el (de pildă modul cum Dan scria poezii).

Dan este poet și june, umblă prin viață fără să știe ce vrea exact dar are toate visurile tinereții: faimă, iubire, celebritate literară. O întâlnește pe Ana și se îndrăgostește de ea iar Ana pare o tânără cu toată inocența lumii în privire și, speră el, îl va ajuta să creeze acele opere nemuritoare. Dar Ana este abuzată fizic de unchiul ei, rămâne însărcinată, vrea să moară, apare Dan care o salvează și se căsătorește cu ea. Apoi, cum nu se poate trăi din poezie, Dan primește un post de judecător de pace la țară.

În provincie lumea este ignorantă și meschină, demnă de disprețul unui om cult cum e Dan. Așa că el se retrage în casă ca să scrie, rupând legăturile cu societatea. Dar în casă este Ana care s-a schimbat radical: femeie măritată cu un copil, ea nu mai are naivitățile și idealismele de domnișoară, vrea să petreacă, să fie admirată la baluri, plimbată cu caleașca, vrea o societate aleasă. Dan descoperă uimit monstrul de lângă el și nu mai are unde fugi pentru că nu mai există ieșire: nu poate scrie și nu are prieteni așa că înnebunește.

Dan este un personaj naiv când crede că este un geniu literar, naiv când nu înțelege cine este femeia cu care se căsătorește, naiv când speră ca alții să îl salveze de el însuși. Dacă el însuși nu avea forța să scrie indiferent de împrejurări se aștepta cumva ca soția sa să aibă ambiție în locul lui și să îl împingă de la spate? Dan săvârșește aceeași greșeală psihologică pe care și oamenii de azi o fac: dă vina pe alții pentru eșecul lui în viață. Dar cei de lângă el nu sunt acolo ca să fie cârje și proptele, sunt și ei ființe umane cu aspirațiile lor.

Dan este la fel de inuman ca și soția sa în final pentru că o tratează ca și cum nu ar fi o persoană. Revolta ei contra lui avea un substrat inconștient dar corect pentru că probabil Dan nu o iubea atât de tare pe cât i se părea lui dat fiind că aștepta totul de la ea dar el nu îi dădea nimic, nici măcar nu căuta să afle cine era ea cu adevărat.



Durata: 58 minute
Distribuție: Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț, Marcel Anghelescu, Nicolae Neamțu Otonel, Sorin Gheorghiu, Cella Dima, Aurel Rogalski,Nineta Gusti, Ioana Ciomârtan, Eugenia Bădulescu, Nucu Păunescu, Victoria Mierlescu, Ștefan Velniciuc, Gheorghe Colceag.
Regie: Constantin Moruzan

Nopti fara luna de John Steinbeck (dramatizare de Mihail Sebastian)

"Singurul lucru irealizabil este să robești pe vecie spiritul omenesc"

Romanul lui Steinbeck, Nopți fără lună, a fost publicat in 1942 și a cunoscut un succes instant pentru că vorbea despre un eveniment politic curent: ocuparea Franței de armata germană. Romanul a fost scris pentru a da curaj celor ocupați și a fost tradus și distribuit ilegal de rezistența franceză la acea vreme. Dar nu numai francezilor le-a dat curaj, ci tuturor care aveau de a face cu naziștii în acea vreme. E de înțeles de ce tocmai Sebastian a simțit necesitatea de a-l dramatiza la noi.

Piesa arată cum un mic orășel minier francez este ocupat de armata nazistă și cum reacționează oamenii sub ocupație; orășelul este prețios pentru naziști tocmai pentru că are resurse de cărbuni dar ei nu pot exploata singuri cărbunii aceia, au nevoie să folosească populația locală pentru exploatare și de aici conflictele inerente.

Piesa arată eroismul unor oameni simpli care nu știau că au posibilitatea eroismului în ei, se credeau normali dar istoria i-a silit să își riște viața și ei și-o riscă pentru că nu au de ales. De cealaltă parte, naziștii sunt și ei niște oameni complecși. Mircea Albulescu joacă un colonel supus ierarhiei, un om care își face doar datoria știind totuși că face rău, dar cumva și el se lasă dus de valul istoriei. Naziștii din această piesă nu sunt toți niște brute așa cum sunt reprezentați în filmele americane, sunt oameni complecși roși de îndoieli și vinovăție, umani dar nevoiți să își nege umanitatea.


John Steinbeck-Nopti fara luna(1980)
Durata: 83 min
Distribuție: Ștefan Radof, Mircea Albulescu, Ion Pavlescu, Tatiana Iekel, Dorina Lazar, Irina Mazanitis, Ion Marinescu, Ion Caramitru, Corado Negreanu, Mitică Popescu, Mihai Dinvale
Regie: Titel Constantinescu

Priveste inapoi cu manie de John Osborne

"Am totul în cap, e scris cu litere de foc lungi de un kilometru. Și nu o sa fie plăcut de citit, nu o să fie un cules de crizanteme ca la nenea Woodsworth. O să fie citit cu foc și sânge, cu sângele meu."

Provește înapoi cu mânie este o piesă celebră din motive mai degrabă politice decât artistice. Este piesa unei generații de tineri revoltați care observă că societatea nu le rezervase nici un loc în structura ei.

Acțiunea se petrece in anii 1950 în Anglia când Imperiul Britanic se prăbușise pierzâdu-și coloniile și istoria cerea o regândire a claselor sociale după al doilea război mondial. Personajul principal, Jimmy Porter, este un tânăr cult și inteligent, a absolvit o facultate dar își irosește viața vânzând dulciuri la o tarabă. Pentru că un om ca el nu ăși găsește locul în societate, nu i se oferă nici o șansă de a-și folosi inteligența sau talentul.

Jimmy Porter este un om incomod și neplăcut, teribilist chiar dar foarte sincer în teribilismul său, de-a lungul piesei aruncă aforisme și cântă la trompetă, este grosolan dinadins cu toată lumea, își manifestă revolta cu orice ocazie, inclusiv de față cu prietenii săi care nu au nici o vină pur și simplu pentru că sunt și ei în aceeași situație. Piesa are și niște intrigi sentimentale fără rost pe acolo dar trebuiau băgate pentru că altfel piesa ar fi băltit în mod îngrozitor și s-ar fi transformat într-un monolog. Oamenii din piesă iubesc fără vlagă, se despart moale și se întorc nu se știe de ce. Singura forță autentică din piesă este Jimmy Porter, restul sunt personaje satelit care stau acolo ca să aibă el de cine să își izbească replicile. Este o piesă celebră pentru ideile din ea, nu pentru scriitură sau frumusețe dar și pentru personajul principal aici jucat excelent de Ștefan Iordache.


john osborne - priveste inapoi cu manie

Durata: 78 minute
Distribuție: Ștefan Iordache, Valeria Seciu, Florian Pittiș, Irina Mazanitis, Fory Etterley
Regie: Cristian Munteanu

Vocea umana de Jean Cocteau

"te gândești ca va trebui să taci, să închizi telefonul, să recazi în gol... în întuneric"

O piesă monolog cu un singur personaj, o femeie recent părăsită are ultima conversație cu deja fostul ei prieten. Conversația e la telefon, auzim doar vocea ei, o voce sfarșită care încearcă să pară curajoasă, vocea disperării și a depresiei, o voce care se agață de un fir de telefon ca și cum ar fi ultimul lucru de pe pământ. Nu îl ceartă și nu îi reproșează nimic, ea este de o noblețe extraordinară deși pe parcursul piesei aflăm de ce a părăsit-o: pentru bani. El se va însura cu o milionară mai tânără, iată crudul adevăr.

Nu știm multe despre el decât că e puțin cam laș pentru că a preferat să aibă discuția finală prin telefon pentru că nu suporta să îi vadă lacrimile fostei, că e leneș și preferă confortul material al unui om întreținut, că are pregătite scuzele de rigoare, că el încă simte ceva pentru ea, dacă nu erau banii el ar fi rămas... El nu se poate abține, e o necesitate care îl obligă să o părăsească.

Iar ea ascultă cuminte toate minciunile lui, îl scuză chiar și față de el însuși, nu îl acuză și nu țipă la el, pentru că orice cuvânt al lui e mai bun decât tăcerea care va urma după ce va închide telefonul.


Durata: 46 minute
Distribuție: Gina Patrichi
Regie: Titel Constantinescu

Un cuib de nobili de Ivan Turgheniev

"- Dar dă-mi cel puțin o clipă de răgaz, să mă orientez...
- Nici un minut! Nici o clipă! Moartea nu așteaptă și nici viața nu trebuie să aștepte.(...) Să știi că te vei prăbuși crunt dacă nu te vei trezi la vreme."
O piesă lentă, dramatizare a unui roman despre anumite stări sufletești difuze. Un cuib de nobili se învârte în jurul personajului principal, Lavretski, un nobil de 40 de ani care nu și-a trăit viața chiar așa cum trebuie, nu se poate lăuda cu nici o împlinire la viața sa și, cel mai rău, nu și-a urmat nici un vis.

Și deodată, când nu se mai aștepta, se îndrăgostește de o tânără fată care are încă toate visele lumii în ea. Se poate reface viața unui om de la zero? Se pot împrumuta visurile și idealurile de la o tânără? Eroul nostru pare să creadă că da. Dar totul are un preț. Compromisurile cu care un om matur s-a obișnuit, toate micile lașități sunt de neînțeles pentru ea.

Tocmai pentru că e tânără și curată ea nu suportă jumătățile de măsură și îi cere să fie nobil și bun așa cum înțelege ea termenii ăștia adică naiv și idealist. Dar a fi nobil și bun înseamnă a o sacrifica pe ea pentru o datorie morală abstractă față de altcineva care nici nu merită asta. Să sacrifici o tânără pură pentru soția infidelă și nedemnă? Da, pentru că altfel tânăra nu îl va mai respecta. Nu o poate câștiga decât pierzând-o și asta va face Lavretski la final.


Ivan Turgheniev-Un cuib de nobili(1976)
Înregistrare din anul 1976
Durata: 88 minute
Distribuţie: Mircea Albulescu, Valeria Seciu, Clody Berthola, Victoria Mierlescu, Fory Etterle, Stela Popescu, Virgil Ogăşanu, Alexandru Repan, Victor Ştrengaru, Jeanine Stavarache, Adina Popescu, Ileana Şerban, Gheorghe Pufulete, Constantin Diplan.
Regie: Dan Puican

Fata fara zestre de Aleksandr Ostrovski

"- Mult timp m-ai așteptat?
- Pentru ce vrei să știi asta?
- Nu din curiozitate, ci așa, din considerente pur teoretice. Aș vrea să știu în cât timp o femeie uită pe bărbatul iubit cu patimă. A doua zi după ce s-a despărțit de el? Peste o săptamână? Ori peste o lună?"

O fată fără zestre într-un oraș de provincie din Rusia imperială. Cine s-ar însura cu ea așa, fără bani? Doar că fata este nobilă și educată, strălucește prin cultura ei în mediul provincial așa că se găsește totuși cineva. Dar ea nu îl iubește pe acel cineva, ea nu simte că i se face o favoare prin căsătoria asta așa cum îi atrage atenția prudenta ei mamă.

Când ești săracă să mai ai și pretenții la fericire? Și, ca să agraveze lucrurile, în oraș se întoarce fostul ei logodnic, singurul om pentru care ea simțise ceva vreodată, sigurul om pentru care mai simte ceva încă. Doar că omul idealizat de ea atunci s-a schimbat radical și acum chiar și el o vede ca pe o marfă de vânzare. Îi propune să fugă cu el. Ce va face ea acum? Va fugi cu omul idealizat care o disprețuiește subtil? Sau se va lăsa cumpărată într-o căsătorie fără dragoste de un om care o admiră dar pentru care ea nu simte decât dispreț?

A.N.Ostrovski-Fata fara zestre
Durata: 86 minute
Distribuție: Silvia Dumitrescu Timică, Clody Bertola, George Calboreanu, Nicolae Bălănescu ,Emil Botta, Geo Barton, Tanți Benescu Munteanu, Grigore Vasiliu Birlic, Ion Ulmeni, Mircea Cojan, Gheorghe Soare
Regie: Radu Beligan și Mihai Zirra

Vicleniile lui Scapin de Molière

"Pot spune, fără să mă laud, ca încă nu s-a găsit meșter mai mare ca mine la trasul sforilor și care să fi câștigat o faimă mai mare ca mine în această nobilă îndeletnicire. Dar, pe legea mea, astăzi iscusința nu e la preț..."

Farsă clasică prin intriga sa, Vicleniile lui Scapino prezintă peripețiile unui servitor iscusit care reușește prin intrigi și păcăleli să ajute două cupluri de îndrăgostiți să se căsătorească împotriva voinței taților lor.

Intriga este clasică pentru că Molière s-a inspirat de la Plaut și Terențiu unde aceleași probleme ale tinerilor îndăgostiți contra părinților se rezolvau cu ajutorul sclavilor isteți. Practic intriga aceasta o folosește Molière în aproape toate comediile sale dar piesele sale nu se repetă și nici nu sunt previzibile pentru că acest conflict tineri - părinți este doar canavaua pe care se construiește toată piesa în ceea ce are ea mai bun și mai interesant: replicile amuzante, situațiile haioase, bastonadele și mai ales ironiile pline de spirit. Molière nu este niciodată plictisitor deși știm de la început că cei doi tineri se vor căsători până la urmă pentru că nu asta interesează spectatorul, ci cum va reuși servitorul viclean să o scoată la capăt cu toate încurcăturile create chiar de el.


Durata: 64 minute
Distribuție: Radu Beligan, Nicolae Gărdescu, Ion Finteşteanu, Sebastian Radovici, Damian Crâşmaru, Valeria Gagealov, Rodica Suciu Stroescu, Marcel Anghelescu, Victoria Medeea, Mihai Stoenescu.
Regie: Mihai Zirra