Pages

Jan 15, 2012

Mihai Eminescu – Veronica Micle ... Replici

"Te rog, Veronică, nu scuza dacă vrei, nu mă ierta chiar, dacă vrei să mă pedepsești mai mult decum sunt pedepsit eu de cer și de oameni dar, te rog nu te supăra. Păstrează sufletul vesel, și dacă nu vrei să mă ierți, râzi cel puțin căci conștiința că tu suferi îmi trece ca un fier roșu prin inimă."

 Anul 2000 - publicarea scrisorilor necunoscute ale lui Eminescu a fost un eveniment uriaș ca importanță. După zeci de ani de slăvire oarbă, Eminescu apărea în sfârșit în fața publicului cu un chip mai uman, o ființă din oase și carne cam depresivă, cu crize de mizantropie și reumatism, cu angarale de om mare, încurcat și el în aceeași mocirlă a vieții cotidiene ca toată lumea. Eminescu care alerga pe la ministere după petiții, Eminescu bolnav, Eminescu gelos, Eminescu glumeț, Eminescu alintat cu nume ridicule de către Veronica, Eminescu alintând-o pe Veronica cu nume la fel de ridicule, Eminescu uman - iată cadoul anului 2000 pentru români. Care cadou a fost ignorat pentru că noi nu aveam nevoie de el ca persoană reală, nouă ne trebuia un ideal cât mai îndepărtat, un tip fără slăbiciuni spre care să tindem mereu asimptotic ca o formă de masochism național. Spectacolul acesta este stelar - în cel mai bun sens al cuvântului. Colajul de scrisori, poezii și arii vă va transporta pentru o oră jumate în acea lume plină de stele în care ne place să ne imaginăm că trăia Eminescu și din care nu cobora niciodată, nici măcar ca să se ducă la o cârciumă soiasă de mahala ca să bea un vin cu niște prieteni. Ascultați acest spectacol, bucurați-vă de el, dar nu uitați vorbele lui Nichita Stănescu:
Atâta să nu uitaţi: că el a fost om viu
viu pipăibil cu mâna.
Atâta să nu uitaţi
că el a băut cu gura lui,-
că avea piele îmbrăcată în ştofă.
Atât să nu uitaţi,-
că ar fi putut să stea
la masă cu noi,
la masa cinei celei de taină
Atât să uitaţi! Numai atât,-
că El a trăit,
înaintea noastră…
Numai atât,
în genunchi vă rog să uitaţi!

 Durata: 84 minute Distribuție: George Motoi, Lucia Mureșan, Valentin Teodosiu, Cătălin Rusu cântă soprana Mirela Zafiri scenariu de Pușa Roth și Costin Tuchilă muzica Laurențiu Profeta link alternativ:

Dec 28, 2011

Colegi de birou de Emil Braghinski și Eldar Reazanov (1980)

"- Vă rog să beți un cocteil. 
- Tovarășe Novosîlțev, dar eu nu beau. 
- Da, știu. 
- Și atunci de ce ai venit cu tava? 
- Așa... Vă plac ciupercile? 
- Poftim? 
- Ciupercile, știți, alea albe... mânătărci. 
- Nu, nu îmi plac. 
- Ei, Ludmila Prokofievna, îmi pare sincer rău. E așa de plăcut să culegi ciuperci. Unele cresc pe lângă buturugi, altele... doar dacă e secetă trebuie să le cauți pe lângă locurile umede." Pentru fanii filmului rusesc Служебный роман, piesa aceasta nu mai are nevoie de prezentare, fiind adaptarea radiofonică a scenariului unuia din cele mai iubite filme rusești. Pentru cei care nu au văzut filmul, iată despre ce este vorba: un contabil timid are nevoie de o promovare în instituția în care lucrează. Omul e capabil dar nu știe să se facă remarcat iar șefa lui e o ființă atât de rece și inumană încât mulți ar jura că e un robot, nu se poate vorbi cu ea. Soluția i-o sugerează un coleg cu mai multă experiență de viață: ce ar fi să încerce să seducă șefa-robot? Dar cum te poți apropia de un sloi de gheață? Ce se poate vorbi cu o tipă care are în cap doar cifre și rapoarte și este suspectată că nu ar avea viață personală? Pare o întreprindere imposibilă chiar și pentru șmecheri unși cu toate alifiile, cu atât mai mult pentru naivul contabil Novosîlțev. Și totuși, acolo unde leii nu îndrăznesc să pășească mieii merg înainte... Durata: 47 minute Distribuție: Ștefan Mihăilescu Brăila, Ileana Stana Ionescu, Mircea Șeptilici, Vali Voiculescu Pepino, Mariana Mihuț, Regie: Ion Vova Înregistrare din 1980 link alternativ: Inregistrare din Rep. Moldova, 1977 durata: 70 minute Regie: Ilie Stratulat

Oct 10, 2011

La răscruce de vânturi de Emily Brontë

"- Cum poate hoinări domnişoara Earnshaw pe câmpuri cu un ţigan? Şi totuşi copila e în doliu — desigur că ea e — vai va rămâne schiloadă pe viaţă!?
 - Ce nepăsare condamnabilă din partea fratelui ei! Am înţeles eu din spusele lui Shielders c-o lasă să crească ca o adevărată păgână. Dar ăsta cine-i, de unde şi-o fi cules asemenea tovarăş? A da, să ştii că el e strania achiziţie a fostului meu vecin — făcută cu prilejul călătoriei lui la Liverpool — un mic indian sau un copil părăsit de-un american sau de-un spaniol. 
- Un băiat rău, în orice caz, şi cu totul nepotrivit într-o casă ca lumea! Linton, ai observat cum vorbeşte? Sunt îngrozită ca nu cumva să fi auzit şi copiii mei ce-a spus."
 Un băiat și o fată sunt prieteni de mici și, crescând împreună, se îndrăgostesc. Ea e o viitoare contesă, el e un orfan luat de suflet de tatăl ei. Rangurile și prestigiul social nu contează pentru cei doi tineri, dar pentru restul lumii se pare că da. Căsătoria lor nu se poate face, universul întreg se opune iar ei se supun și renunță. O singură dorință mai rămâne în ei: ca măcar copiii lor să se căsătorească. Dar universul s-ar putea să aibă altă opinie și de data asta... Durata: 159 minute Distributie: Ion Marinescu, Adela Mărculescu, Alexandrina Halic, Ion Caramitru, Valeria Seciu, Virgil Ogăşanu, Grigore Gonţa, Olga Tudorache, Constantin Brezeanu, Nicolae Luchian Botez, Mihai Stoenescu, Alina Iovanelli, Anca Veresti, Gabriel Marinescu Regie: Paul Stratilat

Jul 25, 2011

Amadeus de Peter Shaffer

"În seara aceasta, într-unul din nenumăratele birturi ale acestui oraș se află un tinerel, chicotește des și, fără să lase din mână tacul de biliard, este în stare să aștearnă pe o coală, într-o doară, note față de care eu nu mai scriu decât niște biete mâzgăleli fără rost." Dacă nu poți fi genial, măcar distruge geniul - aceasta era deviza lui Salieri,un compozitor austriac care a avut nenorocul să fie contemporan cu Mozart. Geniul și mediocrul, braț la braț, jucați pe aceleași scene, aplaudați de același public ce nu putea face diferența între rang și merit, între monden și valoros. La o reprezentație cu Salieri era de bon ton să te duci, ba chiar obligatoriu, la Mozart ajungeai doar dacă mai aveai timp și voiai tu neapărat. Salieri era regele saloanelor vieneze iar Mozart cel al cârciumilor mărginașe. Singur Salieri înțelegea cutremurat măreția geniului mozartian, singur el aprecia și știa perfect lucid că, deși era aplaudat azi, mâine nimeni nu îl va mai ține minte pe când toți vor ști cine a fost Mozart și peste o mie de ani. Un mediocru vrea să se salveze în eternitate, ce soluții are? Să ucidă un geniu și să își lege pe vecie numele de al său. Durata: 80 minute Distribuţie: Gheorghe Visu, Cristian Iacob, Simona Stoicescu, Lucian Ifrim, Ion Haiduc, Anne Marie Ziegler,Bogdan Dumitrescu, Ştefăniţă Constantin Aruxandrei, Costin Petran Regie: Ilinca Stihi

Jul 13, 2011

Omul care a văzut moartea de Victor Eftimiu (1957)

"În lupta vieții eu nu pot să mă mai întorc. Dumneavoastră mi-ați dat o clipă iluzia fericirii familiale, acuma mă goniți ca pe un câine. Ce-mi rămâne de făcut? Tăceți... M-ați condamnat din nou la moarte. Bine, am să mă omor." Un om așezat, cap de familie, ajunge fără să vrea erou local când, într-o zi, salvează de la înec un biet vagabond care sărise în râu. Prestigiul social crește, omul e propulsat pe o orbită politică spre scaunul de primar. Dar nu poți salva de la moarte un om fără să devii responsabil pentru destinul său după aceea. Vagabondul salvat de la moarte era un sinucigaș, voia să moară pentru a scăpa de mizerie și de traiul fără căpătâi. Salvarea lui nu a fost tocmai o salvare dacă omul nu e abătut din dorința lui de a muri, dacă nu i se oferă o viață mai bună. Și cine are acum datoria să i-o ofere? Cine este nevoit acum să îl adopte pe vagabond? Bietul funcționar care nu știa în ce se băgase atunci când a sărit în râu la primul impuls generos. Durata: 75 minute Distribuție: Grigore Vasiliu-Birlic, Silvia Dumitrescu Timică, Eugenia Popovici, Radu Beligan, Nicu Dimitriu, Horia Șerbănescu

Jun 18, 2011

Platonov de A. P. Cehov

"- Răul mişună în jurul meu, murdăreşte pămintul, îi înghite pe fraţii mei întru Hristos şi întru ţară, iar eu zac şi nu fac nimic, ca după o muncă grea; stau, privesc, tac... Acum am douăzeci şi şapte de ani, la treizeci de ani am să fiu la fel, nu prevăd nici o schimbare! Iar mai tîrziu n-o să fie decît o nepăsare crasă, abrutizare, o indiferenţă deplină faţă de tot ce nu e plăcere trupească, iar mai departe e moartea. S-a dus viaţa! Mi se face părul măciucă numai cînd mă gîndese la o moarte ca asta! "

 Un învățător de țară își înșeală soția, bea, cântă la chitară, dar cel mai adesea pur și simplu zace. Se lasă trăit de viață așa cum un animal se lasă în voia timpului și a soartei. Însă Platonov nu este un om insensibil sau grosolan, ci un om foarte inteligent și cult, viața pe care o duce îl scârbește și pe el dar ... preferă să se lase dus de izbeliște fără nici o tresărire. Pe când era student și avea în el toate idealurile lumii, Platonov se îndrăgostise de o fată la fel de idealistă și luminoasă ca el, Sofia Egorovna. Într-o zi Sofia a dispărut brusc și Platonov, năucit, s-a apucat de băut și a uitat toate idealurile vieții sale. S-a însurat și s-a mutat la țară unde se lăsse în voia sorții. Într-o zi apare la țară femeia care îi distrusese viața, Sofia Egorovna, și ea măritată, și ea nefericită. Pentru Platonov întâlnirea este dureroasă, pentru Sofia este un îndemn să reia idealurile din tinerețe ca și cum s-ar mai putea repara ceva. Abia față în față cu Sofia, cu amintirea tinereții lui, Platonov își dă seama cât de mult a decăzut, cât își urăște viața, cum a ajuns într-o fundătură. Sentimentul ratării este insuportabil, Platonov nu știe ce să facă, drama lui transcende cuvintele, dar ceva trebuie făcut, ceva drastic pentru că acum nici el nu mai poate trăi așa.
  Durata: 55 minute
Distribuţie: Marcel Iureş, Stela Popescu, Irina Movilă, Valentin Uritescu, Andreea Bibiri, Constantin Codrescu, Eugen Cristea, Anca Sigartău. Înregistrare din 2008.
Regie: Dan Puican Durata: 76 minute Distributie: un colectiv artistic al teatrului national din Craiova Regie: Constantin Moruzan

May 2, 2011

O noapte furtunoasă de I. L. Caragiale

"Am scăpat până acum! Sfinte Andrei, scapă-mă și de acum încolo: sunt încă june! Geniu bun al venitorului României, protege-mă; și eu sunt român! O, ce noapte furtunoasă! Oribilă tragedie!" Piesa este atât de cunoscută încât nu mai e nevoie de nici o prezentare. Textul e perfect, nu i se poate reproșa nimic lui Caragiale, decât că poate e prea scurtă. Nu ne-ar fi deranjat încă un act în compania simpaticelor personaje. Chiar și așa, din câteva cuvinte, Caragiale creează personaje întregi, vii, cu istorii lungi în spate. Avem aici clasicul la Caragiale triunghi amoros soț-soție-amant în Titircă - Veta - Chiriac, o femeie divorțată cu timidități juvenile în Zița, un june viitor politician deocamdată patriot înfocat - Rică Venturiano, un polițist raisonneur și rigid în Nae Ipingescu, și un băiat de casă, copil de suflet amărât și fumător - micul Spiridon. Îi cunoaștem după câteva minute, știm viețile lor, le știm principiile de viață, știm cum ar reacționa în situații noi și exact ce ar zice. Cunoaștem personajele din Noaptea furtunoasă mai bine decât proprii noștri amici. Acesta este efectul Caragiale. Durata: 72 minute Distributie: Alexandru Giugaru, Silvia Dumitrescu-Timica, Radu Beligan, Marcel Anghelescu, Victoria Mierlescu, Niky Atanasiu, Ion Ciprian Regie: Sica Alexandrescu Înregistrare din anul 1952 Radio Moldova (1964) * Redactor: Alexandru Roşu

Apr 5, 2011

La Medeleni de Ionel Teodoreanu

"La capătul călătoriei ― Medeleni... Numele suna lung, lung,dominînd melodic larma roţilor. " Medeleni este numele moșiei unde cele trei personaje principale Dănuț, Olguța și Monica își petrec copilăria, locul fericirii din timpul vacanțelor, locul unde timpul se oprea în loc. Mai târziu, după ce au ajuns adulți, cei trei au trasee imprevizibile în viață și se îndepărtează tot mai mult de Medeleni dar continuă să tânjească după locul acela magic unde au fost nespus de fericiți. Părinții lor îmbătrânesc, oamenii de la moșie mor, totul se schimbă și se acoperă de tristețe, moșia actuală nu mai este atât de frumoasă ca cea din amintiri și cei trei își dau seama că pot renunța la bucata de pământ fizic pentru că ei de fapt nu tânjiseră după Medeleni, ci după copilăria lor petrecută acolo. Durata: 168 minute Distribuție: Mirela Gorea,Diana Lupescu,Adrian Pintea,Alexandrina Halic,Iarina Demian,Ion Pavelescu,Mihai Mereuţă,Corado Negreanu,Dana Dogaru,Mihai Dinvale,Constantin Cojocaru,Elena Sereda,Virginia Mirea,Irina Petrescu,Mircea Constantinescu,Ruxandra Sireteanu,Valentin Teodosiu,Mircea Anghelescu,Ovidiu Iuliu Moldovan,Ion Siminie,Niculae Pomoje Regie: Titel Constantinescu

Mar 25, 2011

Rața sălbatică de Henrik Ibsen

"El, vînătorul de urşi, umblă prin pod, pe întuneric, şi vînează iepuri de casă !. .. Nu există în toată lumea un vînător mai fericit decît bătrînul în luptă cu toate boarfele de prin pod. Cei patru-cinci pomi de Crăciun, uscaţi, puşi acolo, reprezintă pentru el întreaga pădure, mare şi proaspătă, de la Hoydal. Cocoşul şi găinile care dorm pe crengile brazilor sînt păsări sălbatice de codru; iar iepurii de casă, care ţopăie de colo pînă colo prin pod, sînt urşii pe care îi atacă el, bătrînul sprinten, deprins să trăiască în aer liber."

 Un om a cărui viață a fost fixată de la început de alții. Fără calități speciale sau talente, Hjalmar a fost împins de la spate să se însoare cu o fostă slujnică a boierului local, apoi curând i s-a născut o fetiță care nu era a lui - dar el nici nu bănuia asta, apoi încurajat să se apuce de arta fotografiei și în tot acest timp el trăia pe banii boierului fără să se întrebe de ce era el sponzorizat de un om atât de rece și distant. Era un împrumut, credea el, urma să restituie totul cândva, Hjalmar era liniștit. Până când într-o zi când află din întâmplare că copilul nu era al lui și căsătoria lui fusese doar un paravan. În ziua aceea groaznică Hjalmar înțelege cât de disprețuit a fost el de toți până acum, cât de copil l-au crezut toți, cum l-au dus de mână și au profitat de încrederea lui. Singura lui greșeală a fost că avea încredere în oameni dar pentru asta a primit doar dispreț și priviri ironice. Nu chestiunea înșelăciunii sentimentale îl roade atât de tare cât ideea că a trăit toată viața o minciună și că nimeni nu l-a luat în serios. Credea că are talent, aștepta să inventeze ceva, le spunea tuturor asta iar ei se uitau la el și nu vedeau decât o nulitate. Pentru că da, Hjalmar chiar nu avea nici un talent dar chiar și un om lipsit de talent și absolut banal are totuși dreptul să fie tratat ca un adult. Nimeni nu s-a așteptat ca bunul, blândul Hjalmar să nu îi ierte pentru păcatul lor, nimeni n-a crezut că el ar putea avea și caracter de parcă talentul ar fi avut vreo legătură cu forța morală.
Durata: 75 minute
Distribuție: Ana Ciontea, Constantin Codrescu, Dan Aştilean, Răzvan Ionescu, Constantin Dinulescu, Sorin Gheorghiu, Valeria Seciu
Regie: Titel Constantinescu

 
  Durata: 82 minute
Distribuție:Mihai Constantin, Alexandru Bindea, Mircea Albulescu, Virgil Ogasanu, Liliana Pana, Ioana Calota, Dan Astilean, Catalin Panaite, Felicia Pinte, Vasile Toma, Gheorghe Pufulete, Sorin Gheorghiu
Regia artistica: Gavriil Pinte Înregistrare din anul 2006

Feb 27, 2011

Criza în barou de Gib Mihăescu

"Trebuie să aibă cineva o logică specială ca a dumitale pentru ca să afirme că se pot sărbători insuccesele pe când acasă o șterg repede cei ce nu mai vor să-și vadă clienții după proces, se fofilează ușor, se ascund sub birouri și scot cartea ca să se dumirească unde au greșit..." Doi avocați într-un mic orășel de provincie sunt nevoiți să trăiască într-o concurență acerbă pentru că au puțini clienți și nu mai știu cum să și-i fure unul altuia. La rândul lor clienții știu să speculeze concurența asta și îi păcălesc pe amândoi să tot scadă onorariile spunându-i fiecăruia că celălalt cere mai puțin. Până când într-o zi, discutând colegial, amândoi au revelația că dacă ar lucra în asociație ar putea câștiga mai mult pentru că ei ar impune prețurile. Dar noua idee nici nu își face bine loc în capetele lor când suspiciunile își arată iar colții... Durata: 17 minute Distribuţie: Ştefan Ciubotăraşu, Toma Caragiu Regia artistică: Elena Negreanu Înregistrare din anul 1970